Prima oră de tranzacţionare de miercuri, 21 ianuarie aducea o depreciere pe 1,9% pentru BET, indicele de referinţă al Bursei de Valori Bucureşti, care a coborât cu 1,7%, respectiv 1,1% în primele două sesiuni de săptămâna aceasta. Anterior, indicele marcase noi recorduri absolute.
Cele mai mari scăderi din structura BET erau afişate de Transelectrica (-4,1%), Transgaz (-3,9%), Romgaz (-3,6%), Aquila Part Prod (-3,5%), Digi Communications (-3,2%) şi Electrica (-1,5%), arată datele BVB.
Indicele companiilor de energie şi utilităţi BET-NG cobora cu 2,2%, în timp ce lichiditatea ajungea la 32 mil. lei; cele mai tranzacţionate simboluri erau OMV Petrom (4,9 mil. lei), Banca Transilvania (3,6 mil. lei) şi Romgaz (1,7 mil. lei).

Sursa foto: bvb.ro