• Leu / EUR5.0955
  • Leu / GBP5.8894
  • Leu / USD4.3795
Burse - Fonduri mutuale

Bursa de la Bucureşti, pe plus cu 0,2% marţi. Maxim istoric pentru Hidroelectrica; acţiunile din oferta Electroalfa intră în sistemul BVB

Bursa de la Bucureşti, pe plus cu 0,2% marţi. Maxim...

Autor: Eduard Ivanovici

11.02.2026, 00:03 551

Indicele de referinţă BET a crescut pe 10 februarie cu 0,2% şi a ajuns astfel la 27.429 de puncte, în urcare cu 12,3 procente de la început de an, conform datelor Bursei de Valori Bucureşti.

Cele mai tranzacţionate companii de ieri au fost OMV Petrom (21,8 mil. lei), Banca Transilvania (20 mil. lei) şi Hidroelectrica (8,3 mil. lei), emitent care a marcat un nou maxim istoric de 141,5 lei per acţiune după un avans de 0,35%. Rulajul a fost de 704 mil. lei pe toate instrumentele disponibile la tranzacţionare, precum acţiuni, obligaţiuni, titluri de stat, ETF-uri şi certificate. Totalul se datorează titlurilor din oferta Electroalfa, care au fost procesate marţi în sistemul BVB. 

În topul creşterilor din structura BET se află grupul financiar Banca Transilvania (1,6%), BRD SocGen (1,2%), producătorul de materiale de construcţii TeraPlast Bistriţa (1%), transportatorul de mărfuri pe Dunăre TTS (0,8%) şi furnizorul de energie Premier Energy (0,7%). De la publicarea raportului financiar preliminar săptămâna trecută, acţiunile OMV Petrom au pierdut 2,8%. Titlurile BRD au urcat cu 0,7% după raportare.

La New York, indicele Dow Jones a atins un nou record intra-day marţi, într-o şedinţă marcată de migrarea capitalului către sectorul software şi acţiunile de tip „value”. Creşterea de 0,5% se datora în mare parte giganţilor Disney, American Express şi Goldman Sachs; dinamica vine după ce indicele a trecut recent pentru prima dată de pragul de 50.000 de puncte.  

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
Principalele valute BNR - astăzi, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.0955
Diferență: -0,0471
Ieri: 5.0979
Azi: 4.3795
Diferență: -0,7164
Ieri: 4.4111
Azi: 5.8894
Diferență: 0,1258
Ieri: 5.8820