Bursa de la Bucureşti a înregistrat o scădere de 0,08% prin prisma indicelui de referinţă BET în şedinţa de luni, cele 20 de companii din componenţa sa având dinamici mixte, de la minus 1,24% pentru Sphera Franchise Group la 1,6% în cazul Electrica.
Din BET, acţiuni ca Banca Transilvania, Antibiotice, Digi Communications, Transgaz şi Hidroelectrica au rămas la aceleaşi preţuri. Lichiditatea totală s-a ridicat la 82 mil. lei, iar jumătate (43,8 mil. lei) au fost două tranzacţii speciale (DEALS) în valoare de 43,8 mil. lei – 37 mil. lei la Infinity Capital Investments şi 5,8 mil. lei la MedLife. De departe cea mai tranzacţionată acţiune a fost Banca Transilvania, cu un rulaj de 16,34 mil. lei, fiind urmată de OMV Petrom cu 4,63 mil. lei şi ETF BET Patria-TradeVille cu 1,04 mil. lei.
Astfel, Banca Transilvania a asigurat aproximativ 40% din lichiditatea pe acţiuni. Din rândul indicilor bursieri locali, doar BET-BK, de referinţă pentru investitorii instituţionali, a închis şedinţa de tranzacţionare pe plus, de 0,16%. Cea mai mare scădere a avut-o indicele BETAeRO, reprezentativ pentru piaţa secundară a bursei, cu minus 0,48%.
Evoluţia bursei de la Bucureşti a avut loc într-o zi în care Bursa de la New York a fost închisă pe fondul sărbătorii naţionale Ziua lui Martin Luther King Jr. În Europa, bursele au înregistrat creşteri – de la 0,18% la Londa şi 0,25% pentru Paris la 0,4% în Berlin, arată datele MarketWatch.