Stanleybet Capital, suprastructură a grupului de firme Game World Group, unul dintre principalii operatori de pariuri sportive şi jocuri de noroc din România, a anunţat marţi la BVB că Autoritatea de Supraveghere Financiară a aprobat suplimentul companiei privind prelungirea perioadei de derulare a ofertei publice de obligaţiuni şi modificarea nivelului maxim al subscrierilor care să permită închiderea cu succes a operaţiunii.
Decizia vine pe fondul unui interes scăzut al investitorilor. Iniţial, oferta era programată pentru intervalul 22 ianuarie – 5 februarie, însă a fost prelungită până lunea viitoare, pe 10 februarie. Pragul de succes a fost diminuat de la 15 milioane la 10 milioane de lei.
Este a doua finanţare cu obligaţiuni pentru Stanleybet şi prima finanţare în curs de la BVB din 2025. Operaţiunea presupune vânzarea a cel mult 250.000 de obligaţiuni la o dobândă fixă, semestrială, între 9% şi 11% pe an, care va fi stabilită la data alocării. Bondurile vor fi listate pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al Bursei de Valori Bucureşti sub simbolul SBET29.
„Ne-am dori să împărţim aceste fonduri pe toate segmentele de business pe care le deţinem, tocmai pentru a împărţi riscul. În primă instanţă, cel mai important pentru noi ar fi să încercăm să atacăm şi alte pieţe (alte ţări – n. red.) pentru a avea şi o altă jurisdicţie prin care operăm pentru că acesta este un risc major la nivel de grup de companii“, a declarat Csaba Tanko, CEO-ul Stanleybet, în cadrul emisiunii ZF Deschiderea de Astăzi.