Una dintre cele mai importante mişcări pe piaţa europeană de capital în 2025 este anunţul oficial al Euronext de a prelua operatorul bursei de valori din Atena, într-o tranzacţie de 400 mil. euro, prin care supergrupul bursier îşi continuă strategia de integrare a pieţelor din Uniunea Europeană, în demersul de a consolida poziţia Europei în faţa Wall Street.
Cea mai recentă achiziţie bursieră majoră a Euronext a fost preluarea bursei din Milano (Borsa Italiana), finalizată în aprilie 2021. Tranzacţia în valoare de 4,4 miliarde de euro a fost realizată prin cumpărarea de la London Stock Exchange Group şi a inclus şi platformele MTS (pentru titluri de stat) şi Monte Titoli (posttranzacţionare).
Integrarea bursei elene, salutată de guvernul Greciei, ar aduce companiile listate la Atena într-o infrastructură bursieră comună cu giganţi ca Paris, Milano şi Amsterdam. Euronext, care are acţionari precum Caisse des Dépôts (Franţa), CDP Equity (Italia), SFPI (Belgia), BNP Paribas, Intesa Sanpaolo, Caixa Geral de Depósitos (Portugalia), mizează pe potenţialul economiei elene şi pe nevoia de a construi o uniune a pieţelor de capital în Europa.