Evergent Investments (EVER), cel mai mare fond de investiţii alternative listat la Bursa de Valori Bucureşti, aflat pe un raliu de aproape 90% de la începutul anului, propune acţionarilor o nouă distribuire de dividende, din rezervele constituite din profitul anilor precedenţi.
Compania intenţionează să acorde un dividend brut de 0,135 lei pe acţiune, echivalentul unui randament de circa 5% raportat la preţul de 2,71 lei din piaţă. În vară Evergent a distribuit acţionarilor un dividend brut pe acţiune de 0,11 lei. Valoarea totală a sumei alocate pentru această rundă de dividende se ridică la aproximativ 120 de milioane de lei, potrivit calculelor bazate pe numărul de acţiuni aflate în circulaţie. Plata urmează să fie efectuată pe 17 iunie 2026, prin Depozitarul Central şi Banca Transilvania în calitate de agent de plată, iar data de înregistrare stabilită pentru acţionarii eligibili este 3 iunie 2026 (ex-date 2 iunie 2026). Evergent are o capitalizare de 2,5 mld. lei.