Statul român încheie anul 2025 cu un record pe piaţa titlurilor de stat destinate populaţiei în contextul în care programul Fidelis, prin care Ministerul Finanţelor se împrumută de la investitori persoane fizice la dobânzi neimpozabile şi superioare celor bancare, a atras în total 21 mld. lei, cu 30% peste valoarea din 2024.
Ritmul alert al emisiunilor – pentru prima dată lunare – a contribuit decisiv la această creştere.
În 2025 au avut loc 11 runde de finanţare, prima în februarie, faţă de 6 emisiuni anul precedent, când suma totală atrasă a fost de 16,4 miliarde de lei, potrivit calculelor făcute de ZF pe baza datelor Bursei de Valori Bucureşti.