Cei mai performanţi manageri de fonduri de investiţii din România, care au pe mână active de 13 mld. lei, spun că majorarea taxelor în 2025, sau introducerea unora noi, fie pe sectoare sau pe anumite companii, este inevitabilă dată fiind situaţia bugetară de acum.
Însă partea bună pentru Bursa de Valori Bucureşti este că investitorii s-au repoziţionat deja în aşteptarea posibilelor ajustări fiscale. Acesta este şi motivul pentru care bursa locală a fost pe minus în ultima perioadă, în pofida faptului că pe afară erau aprecieri spre maxime istorice.
Partea şi mai bună, spun ei, este că pe termen lung investitorii nu ar trebui să fie îngrijoraţi de rezultatele alegerilor şi de aplicarea unei politici fiscale mai prietenoase sau nu cu firmele pentru că evoluţia Bursei de Valori se bazează pe evoluţia creşterii economice. De exemplu din 2014 încoace, cu două runde de alegeri pentru preşedinte, guverne noi, OUG114, pandemie, inflaţie, taxe noi (pe ţiţei procesat, pe active bancare), indicele BET-TR tot a urcat de 5 ori.
“Peste 10 ani, preţurile vor fi mult peste cele de acum, iar preţurile pe care noi le vedem acum, dacă ne-am uita în urmă cu peste 10 ani, ar părea foarte interesante”, spune Răzvan Paşol, director general al Patria Asset Management, administrator a aproape 500 mil. lei şi a unor ETF-uri listate la Bursa de Valori. Cel mai performant ETF al Patria a livrat în ultimele 36 de luni un randament de 60%.
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi Asociaţia Administratorilor de Fonduri (AAF) au organizat marţi seară o dezbatere la Academia de Studii Economice cu cei mai performanţi administratori de fonduri locale de acţiuni din ultimul an. Cei cinci, cei care mişcă banii şi care au pe mână active de 14,2 mld. lei, au stat la aceeaşi masă în Amfiteatrul Bursa de Valori Bucureşti.
Robert Burlan, director de investiţii al Raiffeisen Asset Management, administrator cu active de 5,3 mld. lei (1,1 mld. euro), consideră că evenimentele de pe plan extern se vor reflecta într-o măsură redusă asupra evoluţiei Bursei de Valori de la Bucureşti în perioada următoare, factorul cel mai important pentru 2025 fiind cel de ajustare fiscală.