Marile reuşite ale companiilor listate la Bursa de Valori Bucureşti nu se măsoară doar prin randamente de două sau, în cazuri rare, de trei cifre, ci şi prin apetitul investitorilor internaţionali atunci când vine vorba de cumpărarea datoriei emise de aceste companii, unde, deşi statul român rămâne principalul acţionar, se împrumută mai ieftin decât acesta.
La sfârşitul lunii octombrie 2025, Romgaz a atras 500 milioane de euro printr o emisiune pe o maturitate de şase ani, cu un cupon fix de circa 4,625%, într-o ofertă pentru care cererea a depăşit 4 miliarde de euro, adică aproape de opt ori suma vizată.