La aproape patru luni din 2026, BVB traversează o perioadă de ezitare după un debut de an remarcabil. Avântul din ianuarie şi februarie, urmat de un nou impuls la începutul lui aprilie alături de celelalte pieţe ale lumii, a fost temperat ulterior de turbulenţele politice interne, însă bilanţul rămâne pozitiv: aproape toţi emitenţii din BET sunt pe plus de la 1 ianuarie, iar 11 dintre cei 20 afişează câştiguri de două cifre.
Furnizorul de energie Premier Energy (simbol bursier PE) conduce detaşat clasamentul, cu un plus de 62% de la 1 ianuarie, având astfel cel mai ridicat randament din BET.
Compania a încheiat 2025 cu un profit net de 103 milioane de euro, de peste patru ori faţă de anul anterior, sprijinit de extinderea capacităţilor regenerabile şi de îmbunătăţirea marjelor pe segmentul de furnizare.