Fondul alternativ de investiţii Longshield Investment Group (simbol bursier LONG), fosta SIF Muntenia, a încheiat prima jumătate a anului cu un profit de 222,7 mil. lei, cu aproape 20% sub nivelul înregistrat în S1/2024, în timp ce veniturile s-au majorat cu 41% la 135,7 mil. lei.
„În semestrul I 2025, veniturile brute din dividende au crescut cu 21,6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2024 (83,8 mil. lei faţă de 68,9 mil. lei), în timp ce veniturile din dobânzi au înregistrat o scădere de 22,5% (3,0 mil. lei faţă de 3,9 mil. lei)”, conform raportului semestrial.
Câştigul net din activele financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere s-a situat la 49,6 mil. lei, de peste două ori mai mare decât cel înregistrat în S1/2024 (22,6 mil. lei). Cheltuielile operaţionale din S1/2025 au crescut comparativ cu perioada similară a anului precedent (plus 2,38 mil. lei), în principal ca urmare a majorării comisionului de administrare cu 1,22 mil. lei (de la 18,7 mil. lei la 20,0 mil. lei) şi a altor cheltuieli operaţionale (circa 100.000 de lei), scriu reprezentanţii companiei.
Acţiunile LONG au pierdut 10% de la început de an, la o capitalizare de 1,3 mld. lei.