ALRO Slatina (simbol bursier ALR), unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integraţi pe verticală din Europa după capacitatea de producţie, a anunţat o cifră de afaceri de 1,03 miliarde de lei în primele trei luni din 2025, mai mare cu 28,1% faţă de T1/2024, când aceasta se situa la 804 milioane de lei, respectiv un profit net de 20,7 milioane de lei, comparativ cu o pierdere netă de 14,9 milioane de lei în T1 din 2024.
Situaţia financiară îmbunătăţită este rezultatul direct al doi factori cheie, şi anume investiţiile în tehnologie şi investiţiile în oameni, care au condus la diversificarea portofoliului şi au crescut numărul de clienţi, îmbunătăţind în acelaşi timp eficienţa operaţională, coroborat cu o cotaţie mai mare a aluminiului la Bursa de Metale din Londra (LME), notează compania.
De la sfârşitul anului trecut, ALRO şi-a întregit echipa de conducere în producţie, iar rezultatele ei se văd deja din primul trimestru al anului 2025. Compania a înregistrat o producţie mai mare de aluminiu şi vânzări îmbunătăţite de produse procesate, combinate cu o eficienţă energetică îmbunătăţită datorită creşterii producţiei de aluminiu reciclat.
„Rezultatele remarcabile din primul trimestru confirmă soliditatea viziunii noastre strategice şi capacitatea ALRO de a transforma oportunităţile în performanţă.”, a declarat Marian NĂSTASE, preşedintele Consiliului de Administraţie al ALRO. „ Ne-am concentrat cu hotărâre pe extinderea portofoliului de produse cu valoare adăugată ridicată, pe penetrarea unor pieţe complexe şi pe întărirea poziţiei noastre de partener de încredere în industrii cu standarde ridicate. Investiţiile în tehnologie de vârf şi în consolidarea echipei ne-au permis să avansăm accelerat spre un model de afaceri sustenabil, competitiv şi orientat spre viitor. Continuăm să inovăm, să optimizăm şi să anticipăm, într-un context global dinamic, dar plin de potenţial pentru cei care ştiu să acţioneze decisiv”, spune Marian Năstase, preşedintele Consiliului de Administraţie al ALRO.
Alte detalii din raportul financiar trimestrial:
În primul trimestru al anului 2025, cotaţia medie LME 3 M a ajuns la 2.626 USD/tonă, în creştere cu 385 USD/tonă (17%) faţă de T1 2024 (2.241 USD/tonă). Cu toate acestea, spre sfârşitul T1 din 2025, preţul aluminiului a început să scadă, cu o cotaţie a LME 3 M de 2.416 USD/tonă în aprilie 2025, în scădere cu 9% faţă de cea înregistrată în luna precedentă (2.649 USD/tonă).
Pe fondul creşterii trimestriale a LME, ALRO a înregistrat vânzări mai mari. Astfel, divizia Aluminiu Primar a înregistrat o creştere a valorii vânzărilor cu 36% faţă de T1 2024, în timp ce divizia Aluminiu Prelucrat a avut vânzări cu 26% mai mari în T1 2025, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2024.
În primul trimestru al anului 2025, Grupul ALRO şi-a continuat investiţiile strategice axate pe creşterea producţiei de aluminiu cu valoare adăugată mare şi foarte mare, pe îmbunătăţirea eficienţei operaţionale şi pe reducerea amprentei ecologice.
Astfel, ALRO a pus în funcţiune un fierăstrău de ultimă generaţie, de tăiere a plăcilor de aluminiu, în urma unei investiţii de opt milioane RON. Aceasta este în conformitate cu strategia pe termen lung a ALRO de a furniza soluţii şi produse din aluminiu de înaltă performanţă, îmbunătăţind în acelaşi timp eficienţa operaţională şi sustenabilitatea şi vine după inaugurarea diviziei CUTSMART SYSTEMS, în urma unei investiţii de 13,7 milioane RON, ca parte a tranziţiei strategice a ALRO către produse şi servicii cu valoare mai mare, oferind clienţilor componente din aluminiu gata de utilizare în locul materiilor prime care necesită prelucrare suplimentară.
Alro este evaluată de investitori la 1,06 mld. lei şi este controlată în proporţie de 54,2% de ruşii de la Vimetco. Paval Holding deţine 23,2% din acţiuni, în timp ce Fondul Proprietatea are 10,2%, arată datele BVB.