Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Grupul de companii de IT Connections Consult, venituri de 19 mil. lei în T1/2025, în creştere cu 6%. Profit net la finele lunii martie

Foto: Bogdan Florea, acţionar majoritar, Connections Consult

Foto: Bogdan Florea, acţionar majoritar, Connections Consult

Autor: Eduard Ivanovici

19.05.2025, 11:20 309

Grupul de companii Connections Consult (simbol bursier CC), furnizor de soluţii şi servicii IT, a înregistrat venituri de 19,41 milioane lei în T1/2025, în creştere cu 15% faţă de T1/2024. Emitentul a revenit pe profit net de circa 790.000 în primele trei luni, de la o pierdere de 1,7 mil. lei în aceeaşi perioadă de anul trecut, potrivit raportului financiar trimestrial.

„Rezultatele realizate au depăşit atât estimările interne, cât şi performanţele din T1 2024, indicând o îmbunătăţire vizibilă a eficienţei operaţionale”, scriu reprezentanţii societăţii.

Lunile trecute, Connections a semnat un contract major cu un client din sectorul public, în valoare de 56 milioane de lei, care va fi derulat până în decembrie 2025, iar alte proiecte relevante, inclusiv două contracte de cercetare în domeniul securităţii cibernetice, sunt în faze avansate de negociere, reiese dintr-un comunicat de presă.

„După un 2024 de repoziţionare, primele trei luni din 2025 vin să ne valideze strategia şi măsurile aplicate, pentru consolidarea creşterii profitabile (...) Am continuat investiţiile în domenii cu potenţial ridicat – AI, cybersecurity, BPO – şi am accelerat dezvoltarea capacităţilor noastre tehnologice şi comerciale, astfel încât să putem privi cu optimism către creştere şi mai departe”, spune Bogdan Florea, fondator şi co-CEO, Connections.

Acţiunile emitentului afişează dinamici de plus 8% în 2025 şi minus 16% în ultimele 12 luni, la o evaluare bursieră de 85 de milioane de lei pe segmentul AeRO. CEO-ul deţine 67% din capitalul social.

Structura veniturilor la începutul acestui an evidenţiază echilibrarea surselor de venit: proiectele din sectorul public reprezintă 27% în T1, în timp volumul veniturilor din zona enterprise a crescut, se mai arată în comunicat.

„Segmentul Software privat şi-a dublat ponderea în total venituri (de la 5% la 10%), semn că oferta Connections a câştigat tracţiune în rândul clienţilor comerciali. BPO a urcat spectaculos, ajungând la 42%, faţă de 29% la finalul lui 2024, iar Outsourcingul s-a menţinut stabil.”

Connections ţinteşte o creştere de 20% a veniturilor în 2025, mizând pe extinderea portofoliului enterprise şi pe cererea tot mai mare pentru soluţii de inteligenţă artificială, securitate cibernetică şi automatizare digitală.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels