Softbinator Technologies, companie românească ce furnizează servicii complete de dezvoltare produse software (management de produs, design de produs, dezvoltare software, dezvoltare AI/ML şi marketing de produs), a raportat, la nivel consolidat, o cifră de afaceri de 6,4 milioane de lei în primul trimestru din 2025. De asemenea, EBITDA a ajuns în primele trei luni la 900.000 de lei, în timp ce profitul net a avut valoarea de circa 300.000 de lei, conform unui comunicat de presă.
„Primul trimestru al anului 2025 a marcat pentru Softbinator un nou pas înainte în direcţia consolidării prezenţei noastre internaţionale. Am continuat extinderea echipelor în afara graniţelor României, adăugând în echipa Softbinator colegi din Bulgaria, Brazilia, Columbia şi Argentina. Această diversificare geografică ne permite astăzi să lucrăm mai aproape de fusul orar al clienţilor din Statele Unite, atât de pe Coasta de Est, cât şi de pe Coasta de Vest, şi să livrăm soluţii mai competitive”, spune Daniel Ilinca, fondator şi preşedinte al consiliului de administraţie din cadrul companiei.
În primul trimestru din 2025, cifra de afaceri la nivelul grupului a înregistrat o scădere de 5% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul contextului actual al industriei de IT şi al extinderii ciclurilor de vânzare, specifice companiilor mature vizate în prezent de Softbinator. În acelaşi timp, cheltuielile din exploatare au scăzut cu 8%, în principal ca urmare a planului de optimizare a costurilor grupului.
„Privind către viitor, considerăm că cea mai mare provocare şi, totodată, oportunitate din industria noastră este adoptarea accelerată a tehnologiilor AI. Clienţii îşi doresc rezultate mai rapide şi mai eficiente, cu un consum redus de resurse. Ne aşteptăm ca această tendinţă să conducă la transformări profunde în structurile companiilor de IT şi în profilul specialiştilor necesari. În acest context, Softbinator îşi propune să investească atât în extinderea competenţelor echipelor sale, cât şi în dezvoltarea unor noi linii de business adaptate acestei realităţi emergente”, adaugă Daniel Ilinca.
EBITDA şi profitul net au înregistrat scăderi de 4%, respectiv 14% în principal ca urmare a unui cost de 0,5 milioane de lei pentru rezilierea contractului de închiriere a sediului din Bucureşti. Totuşi, mutarea în noul spaţiu va permite companiei o reducere cu aproximativ 1 milion de lei a cheltuielilor anuale cu chiria, scriu reprezentanţii companiei în comunicat. Rezultatele din primul trimestru al anului 2025 la nivel consolidat, în format IFRS, includ performanţele înregistrate de Softbinator Technologies, [es-pres-oh] şi Digital Tailors.
Softbinator Technologies este listată pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti din data de 17 decembrie 2021 şi se tranzacţionează sub simbolul CODE. Acţiunile societăţii au scăzut cu 52% în ultimele 12 luni şi cu 42,5% de la începutul anului, la o capitalizare de circa 20 mil. lei.
Daniel Ilinca deţine 42% din capitalul social, iar grupul de companii de IT Bittnet are o participaţie de 18%.