♦ CEO: „lucrările vor contribui la creşterea fiabilităţii şi siguranţei în exploatare a barajului deversor şi a eficienţei instalaţiilor“.
Producătorul de energie electrică verde Hidroelectrica (simbol bursier H2O) a anunţat miercuri semnarea unui contract esenţial pentru reabilitarea structurală a stavilelor dublu cârlig de la Barajul Deversor Porţile de Fier I, în valoare de 39,3 milioane de euro. Contractul a fost atribuit în urma unei proceduri de licitaţie deschise, care a respectat principiul transparenţei şi al competiţiei corecte, scriu reprezentanţii Hidro într-un comunicat de presă.
„Proiectul are o valoare estimată iniţial de 40.000.000 euro, fără TVA, se va derula pe o perioadă de circa şapte ani şi vizează realizarea lucrărilor de reabilitare a structurilor de siguranţă aferente stavilelor dublu cârlig de la Barajul Deversor Porţile de Fier I, un obiectiv important pentru siguranţa şi eficienţa operării Sistemului Hidroenergetic de la Porţile de Fier I“, reiese din comunicatul companiei de stat.
După evaluarea ofertelor conform criteriului de atribuire „cel mai bun raport calitate-preţ“, oferta depusă de DSD Noell GmbH a fost desemnată câştigătoare, având în vedere că a îndeplinit cel mai bine cerinţele tehnice şi financiare ale proiectului.
„Semnarea acestui contract reprezintă un pas important în procesul de modernizare şi întreţinere a infrastructurii hidroenergetice din România. Barajul deversor Porţile de Fier I joacă un rol esenţial în gestionarea resurselor hidroelectrice ale ţării, iar lucrările de reabilitare vor contribui la creşterea fiabilităţii şi siguranţei în exploatare a barajului deversor şi a eficienţei instalaţiilor“, spune Karoly Borbely, CEO-ul Hidroelectrica.
Producătorul a încheiat primele nouă luni din 2024 cu un profit net de 3,5 miliarde de lei, în scădere cu 32% faţă de aceeaşi perioadă din 2023, în timp ce veniturile au coborât cu 25% la 7,2 miliarde de lei. Acţiunile H2O s-au depreciat cu 2% de la începutul anului şi cu 2% în ultimele 12 luni.
„Aceste investiţii sunt parte integrantă a strategiei Hidroelectrica de a asigura operarea optimă şi durabilă a unităţilor hidroenergetice, în condiţiile unui mediu economic şi ecologic tot mai provocator“, adaugă CEO-ul.
Hidroelectrica are o valoare de piaţă de 54 de miliarde de lei şi este deţinută în proporţie de 80% de statul român prin Ministerul Energiei.