Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Holdingul imobiliar Meta Estate Trust a realizat un exit de 2,7 milioane de euro dintr-un proiect rezidenţial din Sibiu

Foto: Alexandru Bonea, CEO-ul Meta Estate Trust

Foto: Alexandru Bonea, CEO-ul Meta Estate Trust

Autor: Eduard Ivanovici

21.03.2025, 10:47 708

Meta Estate Trust, companie de tip holding imobiliar listată pe piaţa AeRO a Bursei locale sub simbolul MET, a efectuat un exit din investiţia în proiectul rezidenţial The Lake Home, dezvoltat de Novarion, care a generat o rată internă de rentabilitate (IRR) de 20%. Tranzacţia, în valoare de 2,65 milioane de euro, a adus venituri totale de aproximativ 1,6 milioane de euro pe întreaga perioadă a investiţiei, conform unui comunicat.

Emitentul a investit în acest proiect printr-un parteneriat de dezvoltare imobiliară cu Novarion, început în decembrie 2021 şi continuat până în prezent. Investiţia s-a derulat etapizat, atingând o valoare totală de aproximativ 2,84 milioane de euro, din care 200.000 de euro au fost rambursaţi parţial în 2024.

„Investiţia în Novarion reprezenta una dintre cele mai mari expuneri ale Meta Estate Trust, iar în cei peste trei ani de parteneriat am reuşit să marcăm trei obiective. În primul rând, am marcat un randament semnificativ pentru acţionarii şi investitorii noştri – de 20% anualizat şi am sprijinit realizarea unui proiect rezidenţial major în Sibiu”, spune Alexandru Bonea, CEO al Meta.

Proiectul dezvoltat de Novarion este parte a liniei de business Co-Dezvoltare, în cadrul căreia strategia de investiţii a Meta Estate Trust presupune alocarea de capital equity preferenţial exclusiv pentru dezvoltarea proiectelor imobiliare, cu scopul de a obţine randamente maxime. Prin urmare, exit-ul realizat se aliniază cu marja investiţională urmărită – un randament anualizat de 20-30% – şi se înscrie pe lista celorlalte investiţii de succes ale companiei, precum The Level Apartments II sau proiectul din Str. Ion Dragalina 21.

The Lake Home by Novarion este un ansamblu rezidenţial de anvergură din zona de vest a oraşului Sibiu, desfăşurat pe 53.000 mp, cu 20.000 mp de spaţii verzi, parcuri şi grădini. Complexul va include, 494 apartamente, 34 vile premium, 3 restaurante, 1 aparthotel, sală de sport cu spa şi piscină, grădiniţă şi afterschool, reiese din comunicat. În prezent, proiectul este finalizat în proporţie 21%, ultima fază urmând să fie încheiată în 2030.

Acţiunile MET se tranzacţionează în scădere cu 10% de la începutul anului, la o capitalizare de 61 de milioane de lei. Societatea este deţinută în proporţie de 13,8% de Adrian Viman, fostul CEO al Kaufland România şi Kaufland Germania.

Meta a înregistrat venituri de 25,5 milioane de lei în intervalul ianuarie-septembrie 2024, cu 65% peste nivelul aceleiaşi perioade a anului precedent. Profitul net a urcat cu 4% la 7,4 milioane de lei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels