• Leu / EUR5.3393
  • Leu / GBP6.3273
  • Leu / USD4.7706
Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Ce impozite vor plăti de la 1 ianuarie 2026 investitorii pentru tranzacţii cu acţiuni Nvidia, Tesla, OMV Petrom şi Banca Transilvania prin brokeri străini, ca eToro, Interactive Brokers, şi locali, ca BT CP, TradeVille, Estinvest. CASS se va calcula diferit în funcţie de tipul intermediarului, raportat la câştigul net sau brut, conform noilor prevederi fiscale

Guvernul va majora impozitele reţinute la sursă pentru câştigurile din transferul titlurilor de valoare şi din operaţiuni cu instrumente financiare derivate

Bursă. Ce impozite vor plăti de la 1 ianuarie 2026...

Autor: Liviu Popescu

20.12.2025, 19:01 14891

♦ Impozitul pe dividende va creşte la 16% începând cu anul viitor.

Legea 239/2025, care introduce al doilea pachet de măsuri fiscale al guvernului Bolojan, a fost publicată în Monitorul Oficial pe 15 decembrie şi va intra în vigoare la 1 ianuarie 2026, cu efecte directe asupra impozitării investiţiilor pe piaţa de capital, atât în România, cât şi în afara acesteia. Actul normativ stabileşte regimuri fiscale diferite în funcţie de tipul intermediarului prin care investitorii tran­zacţionează acţiuni sau alte instrumente financiare.

Astfel, investitorii care tranzacţionează acţiuni româneşti sau străine prin inter­me­diari care nu au în România un sediu per­manent – precum eToro şi Interactive Brokers – vor datora un impozit de 16% aplicat profitului net anual. Profitul net este determinat ca diferenţă între câştigurile bru­te şi pierderile brute realizate în cursul anu­lui. În acest caz, impozitul nu este reţinut la sursă, ci trebuie declarat şi plătit de in­ves­titor prin declaraţia unică, mecanism similar celui aplicat în România până în 2023.

Te-ar putea interesa și:

În schimb, investitorii care tranzacţio­nează prin intermediari rezidenţi fiscal în România, precum BT Capital Partners, TradeVille, Estinvest, Swiss Capital, Goldring şi XTB vor fi impozitaţi prin stopaj la sursă, aplicat direct la câştigul calculat din fiecare tranzacţie. Cotele de impozitare sunt de 3% pentru deţinerile vândute după mai mult de un an şi de 6% pentru deţinerile vândute după mai puţin de un an, fără posibilitatea compensării pier­de­rilor. Atenţie! Pentru declaraţia unică pra­gul, adică salariul minim brut pe economie, este de 4.050 în 2025, iar pragu­rile au rămas la 6, 12 şi 24 cu taxarea a 10%.

Un exemplu de calcul evidenţiază dife­ren­ţele dintre cele două regimuri. La un pro­fit net de 10.000 de lei realizat în 2026, rezultat din câştiguri brute de 20.000 de lei şi pierderi brute de 10.000 de lei, un investitor care a tranzacţionat printr-un broker fără sediu permanent în România va plăti un im­po­zit de 1.600 de lei, reprezentând 16% din profitul net. Dacă aceeaşi activitate ar fi fost realizată printr-un broker român, iar toate tran­zacţiile pe profit ar fi fost impo­zitate cu 6%, impozitul total plătit ar fi fost de 1.200 de lei, calculat la câştigul brut de 20.000 de lei.

„În privinţa contribuţiei la sănătate (CASS), încadrarea în plafon se face prin raportare la câştigul net în cazul brokerilor fără sediu permanent în România, respectiv la câştigul brut în cazul intermediarilor români“, explică Marcel Murgoci, director de tranzacţionare al Estinvest.

 

 

Citiți continuarea articolului pe ZFCorporate. Click aici pentru abonare sau telefon la 0747.825.322 - Camelia Botea - responsabil ZFCorporate

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.3393
Diferență: 0,0431
Ieri: 5.3393
Azi: 4.7706
Diferență: -0,088
Ieri: 4.7706
Azi: 6.3273
Diferență: 0,1266
Ieri: 6.3273