Burse - Fonduri mutuale

Bursa începe 2026 cu noi maxime şi creşteri rapide ale acţiunilor într-un context de taxe mai mari şi aşteptări prudente privind economia. Este începutul încă unui an magnific sau euforia de moment?

Autor: Eduard Ivanovici

09.01.2026, 00:08 2180

CLICK AICI PENTRU INFOGRAFICUL CARE ÎNSOȚEȘTE ACEST ARTICOL, DISPONIBIL EXCLUSIV PE ZF CORPORATE

 Bursa de Valori Bucureşti a intrat în 2026 pe acelaşi trend pe care l-a încheiat anul trecut, cu aprecieri rapide ale acţiunilor şi noi maxime istorice, într-un context în care schimbările fiscale nu au temperat apetitul pentru risc, iar investitorii par să fi revenit în piaţă după marcarea profiturilor de la finalul lui 2025  Pentru 2026 analiştii anticipează un avans economic redus, afectat de politicile fiscale restrictive, nivelul ridicat al deficitului bugetar şi presiunile inflaţioniste continue  Astfel, la BVB se anunţă din capul locului un an al consolidării.

Doar în primele două şedinţe de tranzacţionare ale anului, adică pe 5 şi 8 ianuarie, acţiuni din liga mare precum Romgaz (SNG), Digi (DIGI), Transgaz (TGN), MedLife (M) au urcat cu 6-8%, atingând noi maxime istorice, pe tranzacţii bune şi fără ca aceste mişcări să fie susţinute de modificări vizibile ale fundamentelor sau de o reevaluare a riscului de piaţă.

Evoluţia a fost alimentată, în principal, de alinierea întârziată la trendul pozitiv al burselor externe, în condiţiile în care piaţa locală a fost închisă în perioada sărbătorilor, dar şi de ajustările specifice începutului de an, când investitorii îşi recalibrează portofoliile.

Indicele BET a avansat cu 3,3% în primele două şedinţe din 2026, susţinut de o lichiditate bună, rară pentru începuturi de an. Ieri, tranzacţiile au fost de 120 mil. lei, din care banca de la Cluj a avut o treime. Acţiunile băncii au urcat cu 2% la noi maxime istorice, iar indicele principal a depăşit pentru prima dată pragul de 25.000 de puncte după ce în 2025 a consemnat un avans de 45%. Incluzând dividendele, prin BET-TR, creşterea de anul trecut a ajuns la 54%.

Mişcarea de la început de an este explicată de participanţii la piaţă printr-o combinaţie de factori sezonieri şi decizii tactice.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Urmează ZF Power Summit 2026
Principalele valute BNR - astăzi, 13:37
Azi:
Diferență:
Ieri: 5.0961
Azi:
Diferență:
Ieri: 4.3532
Azi:
Diferență:
Ieri: 5.8358