• Leu / EUR5.3368
  • Leu / GBP6.3228
  • Leu / USD4.7430
Burse - Fonduri mutuale

Bursa de Valori Bucureşti pierde 3,4% la debutul şedinţei de luni şi întră în teritoriu negativ în 2025. Deprecieri pe Aquila (-7%), Transelectrica (-6,6%), MedLife (-6,2%), Transgaz (-5,9%). BET, pe minus cu 13% de la cel mai recent maxim

Bursa de Valori Bucureşti pierde 3,4% la debutul...

Autor: Eduard Ivanovici

07.04.2025, 11:20 1248

Indicele BET al Bursei de Valori Bucureşti se deprecia cu 3,4% la o oră de la începutul primei şedinţe de tranzacţionare a săptămânii şi intra în teritoriu negativ în 2025, cu un minus de 2,5%. La debutul sesiunii, scăderea atinsese 4,2%, potrivit datelor bvb.ro.

Vineri, BET a pierdut 2,6% pe fondul valului de vânzări de pe pieţele externe, „alimentat” la rândul lui de taxele vamale impuse de preşedintele american Donald Trump. Faţă de maximul consemnat vara trecută, benchmark-ul a scăzut cu 13%, de la 18.749,5 puncte la 16.304 puncte. 

După o oră de tranzacţionare, lichiditatea sesiunii de luni de la BVB atingea 75 de milioane de lei, cât nivelul unor întregi şedinţe din ultima perioadă. Sesiunea precedentă a marcat cel mai ridicat rulaj pe segmentul de acţiuni de la începutul anului.

Te-ar putea interesa și:

Cele mai mari scăderi din structura BET ajungeau la ora publicării ştirii la 7% în cazul Aquila, 6,6% pe Transelectrica, 6,2% pentru Purcari, 6,2% pe MedLife, 5,9% la TeraPlast şi 5,9% pe Transgaz. Banca Transilvania cobora cu 4%, BRD SocGen cu 3,6%, Hidroelectrica cu 2,8%, iar OMV Petrom cu 2,6%.

 

Indicele paneuropean Stoxx 600 scădea cu 5,1%, FTSE 100 cobora cu 4,4% la Londra, în timp ce indicele german DAX se deprecia cu 5,5%, iar CAC 40 pierdea 5,5% la Paris. Contractele futures pe Dow Jones, S&P 500 şi Nasdaq înregistrau scăderi cuprinse între 3,4% şi 4,1%, conform MarketWatch.

 

 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează GrECo&ZF Risk Day – HORIZON, 28 octombrie 2026. Fii alături de noi!

Urmează ZF Agrobusiness Summit, 26 octombrie 2026. Fii alături de noi!
Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.3368
Diferență: -0,0037
Ieri: 5.3368
Azi: 4.7430
Diferență: -0,2964
Ieri: 4.7430
Azi: 6.3228
Diferență: 0,1965
Ieri: 6.3228