• Leu / EUR4.8909
  • Leu / GBP5.7696
  • Leu / USD4.7450
Burse - Fonduri mutuale

Bursa intră în sezonul raportărilor de rezultate. Se va dezgheţa piaţa?

Bursa intră în sezonul raportărilor de rezultate. Se va dezgheţa piaţa?

Autor: Radu Bostan

30.10.2015, 00:07 1672

Companiile listate la bursa de la Bucureşti încep astăzi să-şi raporteze rezultatele financiare pentru trimestrul al treilea, oferind investitorilor posibile indicii privind direcţia pieţei în lunile rămase până la finalul anului.

Indicele BET, principala referinţă a bursei de la Bucureşti, are un câştig modest de 1% faţă de începutul anului, creşterea acţiunilor bancare fiind anulată de deprecierea acţiunilor din sectorul energetic.

Atenţia investitorilor va fi îndreptată mai ales asupra BRD, a doua bancă din sistem, şi producătorului de petrol OMV Petrom (SNP). Analiştii se aşteaptă ca rezultatele BRD să confirme că banca îşi revine după pierderi, cu o înteţire a ritmului creditării şi un profit egal cu cel din trimestrele anterioare.

În cazul Petrom, raportul ar putea aduce veşti mai puţin bune pentru investitori, din cauza unor reevaluări de active care vor eroda profitul operaţional şi ar putea duce rezultatul în teritoriu negativ.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8909
Diferență: -0,3687
Ieri: 4.9090
Azi: 4.7450
Diferență: -0,0926
Ieri: 4.7494
Azi: 5.7696
Diferență: -0,5858
Ieri: 5.8036
Azi: 5.0380
Diferență: -0,1783
Ieri: 5.0470