Distribuitorul de carburanţi JT Grup Oil, care deţine cel mai nou terminal privat de produse petroliere din portul Constanţa, s-a listat oficial astăzi pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti sub simbolul JTG.
„În primul rând, mulţumim investitorilor care au avut încredere şi au cumpărat acţiuni la compania noastră (...) Eu activez în piaţa petrolului din 1992, de 32 de ani. Nu m-am gândit niciodată că vom ajunge aici. Pentru noi, totul a fost natural şi ne-am dorit să ajungem o companie mare”, spune Jean Paul Tucan, acţionar majoritar al JT Grup.
Cu 28,6 milioane de acţiuni şi un preţ de 5,3 lei pe unitate, grupul a debutat la BVB cu o capitalizare de 149,8 milioane de lei. În primele minute ale şedinţei de marţi, 6 august, acţiunile se tranzacţionau pe o lichiditate de 224.000 de lei.
Societatea s-a finanţat cu 20 de milioane de lei prin oferta publică iniţială (IPO) derulată la BVB între 28 mai şi 10 iunie, în condiţiile în care îşi propusese iniţial să atragă 65 de milioane de lei.
„Statutul de companie listată aduce multe oportunităţi, fiecare nou emitent având şansa să le fructifice şi să ofere un exemplu de bună practică, inclusiv printr-o comunicare corectă şi transparentă cu investitorii”, a declarat Radu Hanga, preşedintele operatorului BVB.
„Debutul pe piaţa AeRO este un moment semnificativ atât pentru JT Grup Oil, cât şi pentru investitorii care au crezut în viziunea şi potenţialul companiei noastre. A fost o perioadă provocatoare, care a necesitat anduranţă şi muncă intensă”, a declarat Bogdan Aldea, preşedintele Consiliului de Administraţie şi CEO al companiei din Năvodari.