Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Lion Capital anunţă prelungirea cu patru ani a mandatelor celor patru membri ai consiliului de administraţie

Bursă. Lion Capital anunţă prelungirea cu patru ani a...

Autor: Eduard Ivanovici

01.11.2024, 11:16 166

Fondul alternativ de investiţii Lion Capital (simbol bursier LION) a anunţat că, în urma celei mai recente adunări generale ordinare a acţionarilor, a fost decisă prelungirea cu patru ani a mandatelor membrilor consiliului de administraţie al companiei, format din Bogdan-Alexandru Drăgoi, El Lakis Rachid, Pfister Marcel Heinz şi Sorin Marica.

„Aprobă alegerea membrilor Consiliului de administraţie al societăţii pentru un mandat de 4 ani, începând cu data de 26 aprilie 2025 şi până la data de 26 aprilie 2029, cu precizarea că persoanele alese în funcţia de administrator îşi vor exercita atribuţiile aferente funcţiei numai după emiterea deciziei de autorizare/aprobare de către Autoritatea de Supraveghere Financiară”, conform unui raport de la BVB.

Lion Capital a ajuns la active de 4,8 miliarde de lei în S1/2024, înregistrând astfel o creştere de 33,5% faţă de perioada similară de anul trecut. Profitul net înregistrat la data de 30 iunie 2024, în sumă de 121 milioane lei, este în principal efectul veniturilor din dividende, reiese din situaţiile semestriale. Rezultatul s-a majorat cu 2,3% an/an.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Conferințele Ziarul Financiar și Business Magazin în 2025