Burse - Fonduri mutuale

Bursa mai pierde o companie: Ioan Niculae delistează Zimtub

Bursa mai pierde o companie: Ioan Niculae delistează Zimtub

Ioan Niculae. Mediafax Foto

Autor: Monica Juganaru

13.12.2012, 00:06 1526

Acţiunile producătorului de tuburi din oţel Zimtub Zimnicea (ZIM), controlat de omul de afaceri Ioan Niculae, vor fi retrase vineri de la tranzacţionarea de pe Bursa de Valori Bucureşti, după ce CNVM a aprobat, marţi, delistarea companiei.

Acţionarii minoritari ai companiei, care nu au fost de acord cu delistarea acţiunilor, au primit un preţ de retragere de 3,9647 lei, cu 58% mai mare faţă de cea mai recentă cotaţie bursieră.

Zimtub este a doua companie care se delistează de pe bursă în acest an după producătorul de îngrăşăminte Azomureş Târgu Mureş (AZO). În schimb, de la începutul anului, nicio companie nouă nu s-a listat la bursă.

Acţionarii Zimtub au aprobat retragerea acţiunilor de la tranzacţionare în AGA din octombrie 2011. Compania este controlată indirect de omul de afaceri Ioan Niculae. Potrivit celor mai recente raportări, firmele Inter Ferm Fântânele şi InterAgro Zimnicea deţin 32,87%, respectiv 24,43% din titlurile Zimtub, iar societatea Flamboyant Ventures din Belize are 24,93% din acţiuni.

Societatea a răscumpărat de la acţionarii minoritari care nu au fost de acord cu delistarea un pachet de 365.592 de acţiuni, pentru care a plătit 1,45 mil. lei. Acţiunile răscumpărate au fost anulate în urma unei Adunări Generale a Acţionarilor din iulie.

Zimtub a înregistrat în primul semestru o cifră de afaceri de 5,3 milioane de lei (1,2 milioane de euro), de peste trei ori mai redusă decât cea din perioada similară a anului trecut, de 17 milioane de lei. Zimtub a încheiat prima jumătate a anului cu pierderi de 1,7 milioane de lei, faţă de un profit de 473.000 de lei în primele şase luni ale anului trecut.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO