• Leu / EUR5.0919
  • Leu / GBP5.8310
  • Leu / USD4.3707
Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Mihai Căruntu, Asociaţia Analiştilor Financiar-Bancari din România: Acţiunile de la Bursa de Valori Bucureşti ating noi maxime, dar la evaluări ridicate. Creşterea taxelor şi dobânzile mari pot tempera piaţa în 2026

Mihai Căruntu, vicepreşedinte, AAFBR: Investitorii vor fi tot mai atenţi la semnalele transmise de raportările financiare ale companiilor, fiind posibile, desigur, şi surprize pozitive în pofida provocărilor actuale.

Mihai Căruntu, vicepreşedinte, AAFBR: Investitorii vor fi tot mai atenţi la semnalele transmise de raportările financiare ale companiilor, fiind posibile, desigur, şi surprize pozitive în pofida provocărilor actuale.

Autor: Eduard Ivanovici

13.10.2025, 07:00 272

♦ Prognozele pentru creşterea economică a României de anul viitor se situează în jurul valorii de 0,5%, influenţate de riscurile politice şi de măsurile de ajustare fiscală.

Acţiunile companiilor listate la bursa locală sunt evaluate la cel mai ridicat nivel din ultimii ani, mai ales emi­tenţii cu mari capitalizări din indicele de referinţă BET, ceea ce înseamnă că preţurile sunt mai mari raportat la câştigurile realizate şi investiţiile devin mai costisitoare. Iar acest lucru, combinat cu majorarea taxelor şi dobânzile ridicate, ar putea pune presiune pe piaţa de capital începând cu anul viitor, spune Mihai Căruntu, vicepreşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România, pentru ZF.

„Prima de risc asociată investiţiilor în companiile de la BVB este la minim istoric, dar acest lucru este valabil în cazul tuturor pieţelor de acţiuni. Acest fapt înseamnă că, pe de-o parte, în cazul multor companii de la BVB dinamica capitalizării bursiere în ultimii ani a fost semnificativ superioară dinamicii profitu­rilor lor, iar pe de altă parte că este expresia directă a faptului că randamentele obliga­ţiunilor guverna­mentale au crescut la un nivel foarte ridicat, ceea ce reduce în sine atractivitatea plasamentelor în acţiuni“, remarcă analistul.

În altă ordine de idei, România se confruntă cu aşa-numitul fenomen de stagflaţie, adică inflaţie ridicată combinată cu o creştere economică stag­nantă, ceea ce va menţine dobânzile ridicate în 2025 şi 2026. Deficitul bugetar persistent şi majo­rările de taxe vor restrânge consumul şi in­vestiţiile, iar leul va continua să se depre­cieze, au avertizat zilele trecute membrii CFA România, care subliniază totodată că fondurile europene rămân cruciale pentru relansarea economiei în 2027.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 5.0919
Diferență: -0,002
Ieri: 5.0920
Azi: 4.3707
Diferență: 0,1512
Ieri: 4.3641
Azi: 5.8310
Diferență: 0,1185
Ieri: 5.8241
Azi: 5.4427
Diferență: -0,1724
Ieri: 5.4521