NN Pensii şi Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), printre cei mai mari investitori instituţionali din România, primul fiind cel mai mare fond de pensii private iar celălalt unul dintre cei mai vechi susţinători ai economiei private, au subscris 10,2 milioane de acţiuni în oferta de listare a Cris-Tim (CFH) pentru aproximativ 168 mil. lei.
Astfel, raportat la numărul de acţiuni de 22,5 milioane vândute investitorilor instituţionali, adică 80% din totalul celor vândute, restul de 20% fiind pentru retail, şi la numărul de acţiuni al companiei de 80,6 milioane de acţiuni, cei doi investitori menţionaţi mai sus au subscris 46%, arată calculele realizate de Ziarul Financiar dintr-un document publicat de Cris-Tim la Bursa de Valori.
Ca deţinere din capitalul social, NN Pensii a intrat în acţionariat cu 7,61% şi BERD cu 5,01%. Rangeglow – controlat de familia Timiş – are 65,5%. Restul de 21,9% revin celorlalţi investitori, din care retailul are 6,6% din compania cu o capitalizare anticipată de 1,3 mld. lei.