Oferta publică de cumpărare derulată de One United Properties (ONE) pentru răscumpărarea a până la 4,77 milioane acţiuni proprii, la un preţ de 33 de lei pe acţiune, superior celui de tranzacţionare şi deci o modalitate de recompensare a acţionarilor, înregistra miercuri, 8 iulie, la jumătatea perioadei de derulare, subscrieri pentru 464.288 de acţiuni, adică aproximativ 10% din numărul maxim de acţiuni pe care compania şi-a propus să le achiziţioneze.
La preţul stabilit prin prospect, suma corespunzătoare subscrierilor de până acum se ridică la circa 15,3 mil. lei, faţă de valoarea maximă a ofertei, care ar putea ajunge la aproximativ 157,4 mil. lei dacă toate acţiunile vizate ar fi oferite spre vânzare.
Brokeri consultaţi de ZF spun că nivelul actual de subscriere nu oferă o imagine relevantă asupra rezultatului final al operaţiunii şi că, din experienţa unor astfel de oferte derulate anterior pe piaţa locală, cea mai mare parte a volumului tinde să se strângă abia în ultimele zile înainte de termenul limită.