• Leu / EUR5.2436
  • Leu / GBP6.1375
  • Leu / USD4.5389
Burse - Fonduri mutuale

Bursă. OMV Petrom pune pe masă 300 de milioane de euro pentru un proiect fotovoltaic şi de stocare în Bulgaria

Bursă. OMV Petrom pune pe masă 300 de milioane de euro...

Autor: Eduard Ivanovici

16.06.2026, 09:00 217

Pe 15 iunie, OMV Petrom (SNP) a luat decizia finală de investiţie pentru Gabare, unul dintre cele mai mari proiecte integrate de energie solară şi stocare în baterii din Bulgaria. Proiectul, situat în regiunea Byala Slatina, include o centrală fotovoltaică cu o capacitate de circa 415 MWp şi un sistem de stocare în baterii (BESS) cu o capacitate de stocare de circa 600 MWh. „Primul nostru proiect de stocare energie electrică în baterii marchează un pas important în dezvoltarea unui portofoliu energetic modern, în care regenerabilele şi soluţiile flexibile se completează reciproc. În acelaşi timp, ne extindem amprenta regională, prin dezvoltarea de proiecte în Bulgaria, în plus faţă de România” a declarat Franck Neel, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru gaze şi energie. Dezvoltarea proiectului implică investiţii de circa 300 mil. euro, care includ circa 100 mil. euro pentru componenta de stocare. Proiectul urmează să fie finanţat atât din sursele partenerilor, cât şi prin finanţare externă. Proiectul va fi dezvoltat prin Dunav Solar Plant OOD, companie în care OMV Petrom deţine 50%, alături de Enery, care are o deţinere egală. Proiectul Gabare are toate autorizaţiile necesare, iar lucrările de construcţie urmează să înceapă după semnarea contractului de execuţie. Prima producţie este estimată pentru 2028; există deja un acord PPA prin care OMV Petrom va achiziţiona 50% din producţia viitoare a parcului solar. 

 

 

Te-ar putea interesa și:

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Conferința ZF Pharma, 28-29 septembrie

Urmează Conferința ZF Pharma, 28-29 septembrie
Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2436
Diferență: 0,0019
Ieri: 5.2436
Azi: 4.5389
Diferență: -0,1891
Ieri: 4.5389
Azi: 6.1375
Diferență: 0,0717
Ieri: 6.1375