Burse - Fonduri mutuale

​Bursă: OMV Petrom a semnat pentru începerea construcţiei parcului fotovoltaic de la Işalniţa, Dolj, cu o producţie anuală de 130 GWh. Asocierea câştigătoare, formată din firmele Actual Connect, Global Technical Systems, Bit Invest şi Alpin Sun

​Bursă: OMV Petrom a semnat pentru începerea...

Autor: Liviu Popescu

11.11.2024, 09:36 1898

OMV Petrom, unicul producător local de petrol şi gaze, a anunţat luni dimineaţă semnarea pentru începerea construcţiei parcului fotovoltaic de la Işalniţa, Dolj, care va avea o producţie anuală de 130 GWh şi o capacitate instalată de aproximativ 89 MWp. 

Contractul a fost atribuit asocierii de firme româneşti Actual Connect, Global Technical Systems, Bit Invest şi Alpin Sun în urma unui proces de selecţie pe criterii competitive, potrivit companiei. Contractul include construirea parcului fotovoltaic, a staţiei electrice de 110 kV pentru racordarea la reţea, precum şi operarea şi mentenanţa acestora pe o perioadă de 2 ani de la punerea în funcţiune.

„Semnarea acestui contract marchează un moment semnificativ pentru compania noastră, startul construcţiei propriu-zise a primului proiect fotovoltaic mare dezvoltat integral de OMV Petrom. Acest proiect subliniază angajamentul nostru faţă de sectorul energiei regenerabile şi demonstrează capacitatea noastră de a fi lideri în tranziţia energetică în România”, spune Franck Neel, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Gaze şi Energie.

Proiectul fotovoltaic Işalniţa, pentru care decizia finală de investiţie a fost luată în luna iunie a acestui an, este primul proiect fotovoltaic de mari dimensiuni, integral dezvoltat de OMV Petrom. 

Pasul următor în acest proiect este demararea construcţiei, finalizarea şi punerea sa în funcţiune fiind estimate a avea loc în prima jumătate a anului 2026. 

Acest proiect susţine obiectivul OMV Petrom de a avea un portofoliu de 2,5 GW de proiecte de energie regenerabilă, împreună cu parteneri.

Centrala electrică fotovoltaică Işalniţa poate dezvolta sinergii puternice cu alte proiecte aflate deja în portofoliu, consolidând securitatea aprovizionării cu energie electrică din surse regenerabile. 

De asemenea, ca parte a apelului pentru proiecte din cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României (PNRR), OMV Petrom a depus un proiect pentru realizarea unui sistem de stocare cu o capacitate de 36 MWh, având o putere de injecţie în reţea de 18 MW. Dacă va primi finanţare, sistemul urmează a fi instalat în cadrul parcului de la Işalniţa.

 


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels