Burse - Fonduri mutuale

Bursă. OMV Petrom şi Romgaz au început forajul primei sonde de exploatare de gaze naturale din proiectul Neptun Deep. Demararea producţiei, estimată în 2027

Bursă. OMV Petrom şi Romgaz au început forajul primei...

Autor: Eduard Ivanovici

25.03.2025, 10:15 724

OMV Petrom (simbol bursier SNP), cel mai mare producător integrat de energie din sud-estul Europei, şi Romgaz (SNG), cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România, anunţă începerea forajului pentru dezvoltarea şi exploatarea zăcămintelor de gaze naturale Pelican Sud si Domino din perimetrul Neptun Deep, situat la 160 de km în largul Mării Negre.

Proiectul avansează conform planului, cu prima producţie estimată pentru 2027. Neptun Deep va contribui la producţia de gaze a României cu circa 8 miliarde de metri cubi anual, odată atins platoul de producţie, scriu cele două companii într-un raport publicat la BVB.

„Începerea forajului este un reper important pentru progresul proiectului Neptun Deep - un proiect de importanţă strategică pentru România. Prin dezvoltarea acestui proiect, România îşi poate asigura necesarul de gaze naturale din surse interne şi va deveni un jucător important pe piaţa europeană. În plus, proiectul are o contribuţie pozitivă în economia românească – se estimează că va aduce venituri de circa 20 miliarde de euro la bugetul de stat, pe durata de viaţă a proiectului. Depunem toate eforturile pentru a implementa proiectul Neptun Deep în condiţii de siguranţă şi eficienţă, astfel încât să avem primele livrări de gaze în 2027”, spune Christina Verchere, CEO, OMV Petrom.

Structurile de ancoraj pentru Pelican au fost instalate cu succes utilizând o tehnologie avansată pentru forajul offshore, CAN-ductor de la Neodrill, care minimizează amprenta totală de mediu a procesului de foraj. Forarea primei sonde este estimată să dureze aproximativ 2-3 luni. Forajul va fi realizat cu unitatea mobilă de foraj Transocean Barents, contractată special pentru proiect. Halliburton Energy Services Romania şi Newpark Drilling Fluids Eastern Europe vor asigura serviciile integrate de foraj. Experienţa internaţională şi locală a Halliburton în România va fi utilizată într-o gamă largă de servicii precum cimentarea, forajul direcţional şi echiparea sondelor.

„Prima sondă va fi forată pe zăcământul Pelican Sud situat în ape cu adâncime de circa 120 de metri, rezervorul de gaze fiind situat la circa 2000 de metri sub fundul mării. Estimăm că lucrările de foraj pentru cele zece sonde vor dura până în trimestrul patru din 2026”, adaugă Cristian Hubati, membru al directoratului OMV Petrom, responsabil pentru explorare şi producţie.

Forajul va fi realizat cu unitatea mobilă de foraj Transocean Barents, contractată special pentru proiect. Halliburton Energy Services Romania şi Newpark Drilling Fluids Eastern Europe vor asigura serviciile integrate de foraj. Experienţa internaţională şi locală a Halliburton în România va fi utilizată într-o gamă largă de servicii precum cimentarea, forajul direcţional şi echiparea sondelor.

Infrastructura necesară pentru dezvoltarea celor două zăcăminte include trei sisteme submarine de producţie, unul pentru Pelican Sud şi două pentru Domino, reţeaua de conducte colectoare asociate, o platformă offshore de gaze naturale situată la mică adâncime, conducta principală de gaze naturale până la ţărm, la Tuzla şi o staţie de măsurare a gazelor naturale. Platforma offshore îşi generează propria energie electrică, funcţionând la cele mai înalte standarde de siguranţă şi protecţie a mediului. Sondele şi zăcămintele vor fi operate de la distanţă, prin intermediul unei replici digitale (digital twin).

Un aspect-cheie al conceptului de dezvoltare este că energia naturală a zăcământului este utilizată pentru a transporta gazele naturale la ţărm, eliminând necesitatea comprimării acestora. Acest lucru, împreună cu alte caracteristici ale proiectului, asigură menţinerea emisiilor din proiectul Neptun Deep la un nivel minim, semnificativ sub standardele din industrie.

„Finalizarea acestui proiect investiţional şi punerea sa în producţia comercială începând cu anul 2027 va consolida profilul grupului Romgaz pe piaţa energetică din România şi din regiune, atât pe dimensiunea producţiei de gaze naturale, dar şi pe segmentele de furnizare şi de producţie de electricitate. De asemenea, va înscrie pe termen lung activităţile de business ale grupului Romgaz, îi va consolida capacităţile investiţionale şi va oferi sustenabilitate măsurilor cuprinse în strategia de tranziţie energetică”, spune Răzvan Popescu, CEO, Romgaz.

În paralel cu operaţiunile de foraj, lucrările continuă la diferitele componente ale proiectului Neptun Deep: platforma de producţie este în construcţie, se fabrică sistemele aferente infrastructurii subacvatice , se lucrează la construcţia navei suport pentru operaţiunile de producţie, precum şi la construcţia staţiei de măsurare a gazelor naturale. OMV Petrom şi Romgaz investesc împreună până la 4 miliarde de euro pentru dezvoltarea proiectului Neptun Deep.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels