One United Properties (ONE), dezvoltator imobilar listat la Bursa de Valori cu o capitalizare de 3,7 mld. lei, fondat şi controlat de Andrei Diaconescu şi Victor Căpitanu, pregăteşte un proiect de 50 de case în zona Nashville, pe un teren de 30.000 metri pătraţi, cu preţuri între 1,2 şi 1,5 milioane de dolari pe unitate, potrivit lui Andrei Diaconescu, cofondator şi acţionar semnificativ al companiei.
„Este un teren de 30.000 de metri pătraţi care permite construcţia a 50 de case, toate pe segmentul mediu. Vorbim de undeva între 1,2 şi 1,5 milioane de dolari pe casă. Vom încerca să facem lucrul acesta puţin mai bine decât o fac dezvoltatorii locali, astfel încât să avem un element de diferenţiere“, a spus Diaconescu la ediţia specială ZF Deschiderea de Astăzi, realizată cu ocazia aniversării a cinci ani de la listarea companiei la Bursa de Valori Bucureşti. Vândut în integralitate, proiectul ar avea o valoare teoretică de circa 60 de milioane de dolari. Deocamdată, dezvoltarea se află într-o etapă timpurie, iar primele efecte în cifrele companiei ar urma să apară peste aproximativ doi ani.