Bursa de Valori Bucureşti (simbol bursier BVB), operator al pieţei locale de capital şi acţionar majoritar la Contrapartea Centrală (CCP) şi Depozitarul Central, a înregistrat în primul trimestru din 2025 o pierdere de 1,19 mil. lei la nivel de grup faţă de rezultatul net de 2,96 milioane de lei raportat în T1/2024.
Veniturile operaţionale consolidate obţinute în T1/2025 au atins valoarea de 16,5 milioane lei, în scădere cu 4% an/an.
La nivel individual, veniturile operaţionale BVB în T1/2025 au fost de 7,81 milioane lei, echivalentul unei scăderi de 15% comparativ cu T1/2024 (9,15 mil. lei).
Evoluţia a fost influenţată, în principal, de veniturile din tranzacţionare mai mici cu 26% pe fondul unei activităţi de tranzacţionare pe piaţa principală de acţiuni sub nivelul anului precedent cu 32%, compensată parţial de veniturile din oferte care au crescut cu 68% datorită emisiunilor de TS de peste 3 ori mai mari faţă de T1/2024, notează raportul financiar al instituţiei.
Veniturile din tranzacţionare reprezintă 59% din veniturile operaţionale ale BVB.
Acţiunile companiei evaluate la circa 330 de milioane de lei se tranzacţionează în scădere cu 9,5% anul acesta. Dinamica din ultimele 12 luni constă într-o depreciere de 36,5%.