UPDATE 02.12.2024: Compania a publicat la BVB un raport şi a rectificat informaţia prezentată anterior prin faptul că doar 39 mil. lei din proiectul total de 92,5 mil. lei reprezintă sume nerambursabile, jumătate din fonduri şi jumătate din bugetul naţional. Valoarea neeligibilă a proiectului este de 55,6 mil. lei.
Operatorul portuar Socep din Constanţa (simbol bursier SOCP) a anunţat vineri la Bursa de Valori că a semnat actele pentru o finanţare nerambursabilă de 92,5 mil. lei pentru dezvoltarea capacităţii de manipulare a unui terminal.
“Aducem la cunoştinţa acţionarilor, a publicului investitor, a Bursei de Valori Bucureşti şi a Autorităţii de Supraveghere Financiară că între Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Transport 2021-2027, şi societatea SOCEP SA, în calitate de Beneficiar al finanţării, a fost perfectat Contractul de finanţare nr. 70/2024. Obiectul contractului îl reprezintă acordarea finanţării nerambursabile în valoare totală de 92.522.884,08 lei (nouăzeci şi două de milioane cinci sute douăzeci şi două de mii opt sute optzeci şi patru de lei şi opt bani), în vederea implementării proiectului „Creşterea capacităţii de manipulare – Terminal Containere”, arată compania în raport.
Socep este controlată în proporţie de 61,2% de Grupul DD, în timp ce Sammara Stere deţine 12,44% din capitalul social. Acţiunile SOCP se tranzacţionează în scădere cu 28% de la începutul anului, pe fondul unor tranzacţii de 6,5 mil. lei, arată datele BVB.
Compania a încheiat primele nouă luni din 2024 cu afaceri de 157 mil. lei şi un profit brut de 86 mil. lei. Compania are o capitalizare de 1 mld. lei.