♦ Rubrica „Viitorul începe astăzi“ pune în lumină perspectivele unora dintre cele mai influente voci din piaţa bursieră de la Bucureşti, prezentând estimări atât pentru evoluţii pe termen scurt, de câteva luni, cât şi pentru orizonturi mai lungi, de până la un an sau mai mult.
Interesul pentru piaţa locală de capital se menţine ridicat la început de an, când o parte din economiile acumulate în depozitele populaţiei şi ale companiilor a început să fie direcţionată către acţiuni, spune Alexandru Combei, director de investiţii la BRD Asset Management, cel mai mare administrator de investiţii din România, cu active de 9 mld. lei.
Dacă această tendinţă se va consolida, fluxul de capital ar putea modela semnificativ dinamica Bursei de la Bucureşti, consideră el.
„Bani sunt cu siguranţă, de aceea am şi avut performanţa aceasta a bursei anul trecut, 55% cu tot cu dividende. Din punctul meu de vedere, este clar că românii au redescoperit bursa începând cu IPO-ul Hidroelectrica din vara lui 2023. Sunt foarte mulţi bani care sunt teoretic disponibil şi pot fi alocaţi“, afirmă Combei. Raliul bursier de anul trecut s-a reflectat şi asupra pieţei fondurilor mutuale, care a înregistrat creşteri semnificative ale activelor, ajungând la 36,6 miliarde de lei, şi un număr tot mai mare de conturi de investiţii, circa 1,1 milioane, cu expuneri majoritare pe fonduri de obligaţiuni şi acţiuni. Intrările nete în fondurile de investiţii au totalizat aproape 3 miliarde de lei, plus 279% an/an.