Patria Bank (simbol bursier PBK) a raportat pentru anul 2025 un profit net de 50,2 milioane lei, în creştere cu 53% faţă de rezultatul exerciţiului financiar precedent. Avansul a fost susţinut de majorarea veniturilor şi de extinderea portofoliului de credite, în condiţiile în care banca a operat într-un context fiscal mai restrictiv, scriu reprezentanţii Patria într-un comunicat.
„Evoluţia indicatorilor relevanţi pentru bancă arată o capacitate bună de execuţie comercială şi de consolidare a bazei de finanţare. Am menţinut un ritm activ în zona de creditare, iar soldul surselor atrase a atins un nou maxim, reflectând încrederea clienţilor şi o structură stabilă a resurselor. În paralel, am continuat să extindem utilizarea canalelor digitale, iar creşterea numărului de utilizatori online ai băncii confirmă adaptarea rapidă a clienţilor la noile instrumente”, spune Valentin Vancea, director general, Patria Bank.
Venitul net bancar s-a situat la 251,5 milioane lei, plus 18% faţă de 2024, pe fondul creşterii veniturilor din dobânzi (+16%) şi al activităţii financiare (+28%). Cheltuielile operaţionale au urcat cu 8%, afectate de majorarea taxei pe cifra de afaceri şi de investiţiile în infrastructura IT şi securitate cibernetică. Totodată, raportul cost/venituri a coborât la 70%, faţă de 76% în anul anterior
„Ne propunem să continuăm creşterea pe baze prudente, cu o utilizare eficientă a capitalului şi o disciplină constantă în administrarea riscurilor, astfel încât să păstrăm echilibrul între dezvoltare şi stabilitate într-un mediu economic în continuă ajustare”, adaugă CEO-ul.
Activele totale au depăşit pragul de 5,3 miliarde lei, în creştere cu 18% faţă de finalul anului anterior, evoluţie susţinută de dinamica solidă a creditării şi de creşterea investiţiilor în titluri de datorie. Portofoliul total de credite performante a urcat la 2,79 miliarde lei (+18%), iar raportul credite brute/depozite a ajuns la 71%, faţă de 67% la 31 decembrie 2024.
„Banca a continuat să îşi consolideze profilul de risc, reducând rata expunerilor neperformante (NPE) la 3,56%, de la 4,07% la finalul anului precedent. Gradul de acoperire a creditelor neperformante s-a menţinut la un nivel solid, de aproximativ 56%, confirmând disciplina în administrarea riscului de credit şi eficienţa proceselor de colectare şi write-off”, mai reiese din comunicat.
Acţiunile PBK au crescut cu 64% în ultimul an, dinamica venind şi în contextul în care acţionarul majoritar a anunţat vara trecută că intenţionează să îşi vândă integral deţinerea, evaluată în prezent la 380 mil. lei.