Burse - Fonduri mutuale

“Bursă”, “piaţa de capital”, “listare”, noţiuni absente din planul de peste 100 mld. euro de relansare economică

“Bursă”, “piaţa de capital”, “listare”,...

Autor: Liviu Popescu

01.07.2020, 11:05 238

Guvernul Orban prezintă miercuri Planul Naţional de Investiţii şi  Relansare Economică care vizează un nou model de dezvoltare a României, al cărui obiectiv ar fi realizarea convergenţei cu economiile europene, astfel încât Produsul Intern Brut pe cap de locuitor la paritatea de cumpărare standard să ajungă la 87% din media UE27, la orizontul anului 2025.

Adunate, toate măsurile ar depăşi 100 mld. euro, doar că noţiunile “bursă”, “piaţa de capital” şi “listare”, lipsesc din prezentarea de 32 de pagini în Power Point.

Desigur, aceste măsuri ar putea avea un impact şi la bursa de la Bucureşti, respectiv în rândul companiilor listate, dar în mod direct în planul de relansare economică nu se face nicio referire la piaţa de capital din România. De asemenea nu se menţionează de listarea Hidroelectrica.

Printre măsurile propuse de Planul de Relansare se numără oferirea de granturi de sprijin pentru repornirea întreprinderilor, capital de lucru şi investiţii (cca 1 mld.euro), programe de finanţare nerambursabilă pentru IMM-uri (cca 1,1 mld. euro), programe de sprijin pentru agricultură (cca 400 mil.euro), pentru investiţii noi (1,5 mld.lei/an) sau relocarea companiilor.

În plus, sunt propuse garanţii de stat pentru creditarea companiilor mari pentru capital de lucru şi investiţii, program de 8 miliarde lei şi 600 de beneficiari.

De asemenea, documentul propus de Guvern prevede înfiinţarea Fondului Român de Investiţii, cu o capitalizare iniţială de 300 mil.euro, şi a Băncii Naţionale de Dezvoltare (BND) ca instituţie de credit pentru proiecte de investiţii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO