Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Plus de 5,5% pe acţiunile Conpet de la propunerea de dividend încoace

Bursă. Plus de 5,5% pe acţiunile Conpet de la...

Autor: Eduard Ivanovici

01.04.2025, 07:45 1039

Acţiunile companiei de stat Conpet Ploieşti (simbol bursier COTE), transportator de ţiţei prin conducte şi vagoane cisternă, s-au apreciat cu 5,45% de când societatea a convocat săptămâna trecută adunarea generală a acţionarilor şi până la jumătatea şedinţei de tranzacţionare de ieri. Acţionarii se vor întâlni pe 29 aprilie, dată la care aceştia vor vota, printre altele, alocarea dividende de aproape 60 de milioane de lei din mai multe surse. Dividendul brut de 6,763163502 lei per acţiune asigură un randament de 8,3% în funcţie de preţul din piaţă, respectiv 81,2 de lei pentru un titlu COTE. Propunerea pentru data plăţii este pe 18 iunie, arată datele BVB. Compania a anunţat un profit net de 49,4 milioane de lei în 2024, în scădere cu 19,8% comparativ cu 2023. Cifra de afaceri a crescut cu 10% faţă de anul anterior, la 533,6 milioane de lei. Titlurile COTE se tranzacţionează în scădere cu 7,7% în ultimul an şi în creştere cu 7,4% în 2025, la o evaluare bursieră de peste 700 de milioane de lei. Statul român deţine 58,7% din acţiunile emitentului prin Ministerul Energiei.


 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels