♦ ETF-ul BET Patria-TradeVille, primul şi cel mai mare astfel de fond din România, a intrat constant în topul lichidităţii de la BVB în 2026 ♦ „Dacă ar exista ETF-uri bazate pe BVB care să fie distribuite în Europa sau chiar la nivel mondial, atunci ar exista cu adevărat intrări de capital“ ♦ Globinvest intenţionează să lanseze în lunile următoare un fond bazat pe indicele extins BET-XT ♦ „Planul nostru mai amplu este să unificăm regiunea într-un singur fond tranzacţionat“, spune unul dintre cei mai activi administratori de ETF-uri din Europa de Sud-Est.
Segmentul fondurilor tranzacţionate la bursă (ETF-uri – exchange traded funds) traversează cea mai bună perioadă de la redeschiderea pieţei locale de capital şi a devenit o opţiune de bază pentru cei care vor să investească pe bursă.
Mecanismul este simplu: cu o singură unitate de fond, care poate costa aproximativ 50 de lei, un investitor cumpără dintr-odată un pachet ce conţine cele mai importante companii listate la Bucureşti sau de pe pieţele externe. Astfel, nu mai este nevoie de sume mari sau de achiziţia fiecărei acţiuni în parte, elemente care au făcut ca aceste produse să fie tot mai căutate de publicul larg.
Anul 2025 a reprezentat momentul în care oferta de ETF-uri de la Bursa de Valori Bucureşti s-a diversificat semnificativ. Atunci au apărut fonduri noi precum cele administrate de InterCapital, care oferă acces la acţiuni din Croaţia, Slovenia sau la titluri de stat româneşti denominate în euro.