Norofert (simbol bursier NRF), principalul producător de inputuri organice şi furnizor de biotehnologie pentru agricultură, a înregistrat în primele nouă luni ale anului 2024 o cifră de afaceri de 35,5 milioane lei, marcând o creştere de 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Profitul net a urcat cu 24% la 1,4 milioane de lei.
Potrivit societăţii, evoluţia a fost susţinută de activitatea de producţie şi comercializare de inputuri agricole, inclusiv de rezultatele din Statele Unite, în contextul unui an agricol dificil în România, caracterizat de secetă şi preţuri scăzute ale recoltelor.
„Rezultatele obţinute în primele nouă luni ale anului reflectă capacitatea companiei de a se adapta la un context dificil şi confirmă viabilitatea modelului nostru de afaceri. De asemenea, în T3/2024 am anunţat extinderea operaţiunilor în Brazilia printr-un parteneriat strategic şi construcţia unei noi fabrici împreună cu grupul brazilian Engenutri”, spune Vlad Popescu, preşedintele consiliului de administraţie.
Cheltuielile de exploatare s-au menţinut la un nivel similar cu anul trecut, la aproximativ 34 milioane de lei. Preţul acţiunilor NRF s-a depreciat cu 15,4% în 2024, pe fondul unor tranzacţii în valoare de 6,3 milioane de lei. Evaluată la 66 de milioane de lei pe piaţa AeRO a Bursei, compania este deţinută în proporţie de 36% de Vlad Popescu, urmat de Ileana Popescu (14,2%) şi Marius Alexe (12,3%), reiese din datele bvb.ro.
„Ne pregătim pentru lansarea unei emisiuni de obligaţiuni corporative în valoare de 15 milioane de lei, care va susţine investiţiile în extinderea infrastructurii de irigaţii la ferma din Zimnicea şi accelerarea expansiunii pe pieţele internaţionale. Priorităţile noastre strategice rămân axate pe creşterea prezenţei în SUA şi Brazilia, alături de inovaţia continuă în dezvoltarea soluţiilor pentru agricultura durabilă”, adaugă preşedintele CA-ului.