Burse - Fonduri mutuale

Bursă: Producătorul de medicamente Zentiva raportează pentru T1/2024 un profit net de 74,2 milioane lei la afaceri de 266 mil. lei

Bursă: Producătorul de medicamente Zentiva raportează...

Autor: Liviu Popescu

15.05.2024, 18:32 203

Producătorul de medicamente Zentiva (simbol bursier SCD), companie controlată de grupul Zentiva din Praga, a raportat pentru T1/2024 un profit net de 74,2 mil. lei, comparativ cu rezultatul de 42,7 mil. lei din aceeaşi perioadă a anului precedent, în timp ce afacerile au urcat la 266 mil. lei de la 230 mil. lei, potrivit raportului trimestrial publicat la Bursa de Valori Bucureşti.

Vânzările interne au fost de 160 mil. lei iar cele externe de 106 mil. lei.

“Zentiva raportează pentru trimestrul I 2024 o cifră de afaceri de 266,3 mil. lei, cu 15% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, şi un profit operaţional de 74,2 mil. lei, în creştere faţă de perioada anterioară cu 31,5 mil. lei, în principal datorită creşterii vânzărilor”.

Zentiva are o capitalizare bursieră de 2,2 mld. lei. De la începutul anului 2024 acţiunile s-au apreciat cu 10% la Bursa de Valori pe tranzacţii de 1,25 mld. lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO