• Leu / EUR5.2353
  • Leu / GBP6.0646
  • Leu / USD4.5194
Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Record de investiţii la Cris-Tim: Compania mobilizează anul acesta 227 mil. lei pentru o nouă fabrică şi un hub logistic. Acţiunile CFH s-au apreciat cu 44% de la listarea de toamna trecută, în timp ce indicele de referinţă BET a urcat cu 31%

Bursă. Record de investiţii la Cris-Tim: Compania...

Autor: Eduard Ivanovici

12.05.2026, 09:00 5719

Cris-Tim Family Holding, producător de mezeluri listat la Bursa de Valori Bucureşti sub simbolul CFH, a anunţat un plan de investiţii de aproximativ 226,8 milioane de lei pentru anul 2026, cel mai ridicat nivel anual de investiţii din istoria com­paniei, structurat pe două direcţii principale, potrivit unui raport curent publicat la BVB.

Cea mai mare parte – aproximativ 175 mili­oane de lei – este alocată proiectului Investalim, a cărui valoare totală se ridică la 505,3 milioane de lei. Din această sumă, aproximativ 374,1 mili­oane de lei reprezintă investiţii eligibile în cadrul programului, contribuţia proprie a companiei fiind de circa 39,4%, restul urmând să fie acoperit printr-un ajutor de stat de aproximativ 226,6 mil. lei. Cris-Tim va investi suplimentar aproximativ 131,2 mil. lei în cheltuieli neeligibile aferente aceluiaşi proiect. Proiectul vizează construcţia unei noi unităţi de depozitare pentru materii prime con­ge­late şi produse finite, dezvoltarea unui hub logistic centralizat în Filipeştii de Pădure, reproiectarea fluxurilor de producţie, instalarea de echipamente cu un grad mai ridicat de automatizare şi implementarea unui sistem de gestionare a apei cu o capacitate de 1.000 mc.

Te-ar putea interesa și:

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Urmează Gala Business Magazin Tineri Manageri de Top
16 iunie, ora 18:00
Principalele valute BNR - vineri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2353
Diferență: -0,0706
Ieri: 5.2390
Azi: 4.5194
Diferență: -0,502
Ieri: 4.5422
Azi: 6.0646
Diferență: -0,112
Ieri: 6.0714