Burse - Fonduri mutuale

Bursa românească, la maximul din aprilie 2018 după cea mai bună lună iunie din ultimii cinci ani. Indicele dividendelor, un nou record

Bursa românească, la maximul din aprilie 2018 după cea...

Autor: Liviu Popescu

08.07.2019, 07:43 241

Dacă în primele trei luni din 2019 bursa locală a fost volatilă, cu şedinţe în care nervii investitorilor au fost întinşi la maximum, dar şi cu tot atâtea momente de oportunitate, T2/2019 a fost unul mai liniştit şi fără mişcări bruşte.

Bursa românească a atins pe 5 iulie 2019 cea mai ridicată valoare din aprilie 2018 încoace în contextul în care indicele principal BET, care urmăreşte evoluţia preţului celor mai tranzacţionate acţiuni, a ajuns la 8.967 de puncte, fiind astfel la doar câţiva paşi distanţă pentru a sparge pragul psihologic de 9.000 de puncte, potrivit datelor BVB.

Pe de altă parte indicele BET-TR, care reflectă şi evoluţia randamentului dividendelor plătite de companiile din prima ligă bursieră, a atins vineri un nou maxim istoric, de circa 14.350 de puncte, ceea ce înseamnă că de la începutul anului are un plus 29%, iar de la 19 decembrie 2018, când mulţi investitori au văzut o oportunitate în Ordonanţa 114, şi până în prezent avansul să fie de 32%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO