Compania de securitate cibernetică SafeTech Innovations (simbol bursier SAFE) a anunţat marţi la Bursa de Valori Bucureşti că a câştigat atribuirea un contract semnificativ ce urmează a fi încheiat în perioada următoare.
Contractul are o durată de doi ani de la semnare şi o valoare de 13 mil. lei din fonduri nerambursabile, din care bugetul atribuit companiei reprezintă 7 mil. lei, adică aproximativ 53% din valoare totală a acestuia.
Obiectul contractului este un system de scanare şi cartografiere a resurselor IP din România cu scopul detectării timpurii a ameninţărilor cibernetice. Contractantul este Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică.
Proiectul, finanţat în cadrul Planului Naţional de Cercetare-Dezvoltare şi Inovare Pentru Perioada 2022 - 2027 (PNCDI IV), este finanţat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI).
Partenerii implicaţi în contract sunt Safetech Innovations, Certsign, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Academia Tehnică Militară, Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti.
SafeTech are 166,8 mil. lei capitalizare şi este deţinută în proporţie de 28,85% de Victor Gânsac, respectiv în proporţie de 28,82% de Paul Rusu. Acţiunile SAFE înregistrează o scădere de 0,4% de la începutul acestui an, pe fondul unor tranzacţii de 21,4 mil. lei, arată datele BVB.
La nivel individual, compania a încheiat primele trei luni din 2024 cu o cifră de afaceri de 11,7 milioane de lei, în creştere cu 95% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Profitul net s- a majorat de la 1,1 milioane lei, la 2,7 mil. lei.