Compania de securitate cibernetică SafeTech Innovations (simbol bursier SAFE), cu birouri în Bucureşti, Londra şi Abu Dhabi, a raportat venituri de 59,8 milioane de lei la nivel individual în 2024, în creştere cu 28% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, o cifră de afaceri de 42,3 milioane de lei, o majorare cu 36%, şi un profit net de 13,5 milioane de lei, o apreciere cu 39% faţă de 2023, potrivit unui comunicat de presă. „Anul 2024 a fost un an al adaptării şi eficienţei pentru Safetech Innovations“, a declarat Victor Gânsac, preşedinte al consiliului de administraţie şi CEO al Safetech Innovations.
„Într-un context economic şi geopolitic complex, am rămas concentraţi pe optimizarea proceselor, gestionarea responsabilă a costurilor, în special la nivelul entităţii din Marea Britanie şi consolidarea poziţiei noastre pe piaţa de securitate cibernetică din România. Am analizat cu atenţie fiecare decizie strategică, am implementat măsuri de eficientizare a operaţiunilor şi am acordat prioritate investiţiilor cu impact direct asupra performanţei financiare.” La nivel consolidat, unde este inclusă şi performanţa înregistrată de entitatea din Marea Britanie, Safetech UK, veniturile s-au ridicat la 60,4 milioane de lei în 2024, iar profitul net s-a apreciat cu 189%, ajungând la 11,1 milioane de lei, comparativ cu 3,8 milioane de lei în anul anterior. Îmbunătăţirea semnificativă înregistrată la nivelul profitului net consolidat se datorează măsurilor de reorganizare internă şi reducerii cheltuielilor administrative şi de personal implementate pe parcursul anului 2024, scriu reprezentanţii companiei.