Simtel Team (simbol bursier SMTL), grup de inginerie şi tehnologie listat pe Piaţa Principală a Bursei de Valori Bucureşti şi lider naţional în domeniul energiei regenerabile, a raportat, la nivel consolidat, venituri operaţionale de 172,3 milioane de lei în primele nouă luni din 2024, în scădere cu 19% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, şi un profit net de 6,6 milioane de lei, în scădere cu 60% comparativ cu primele nouă luni din 2023.
„În primele nouă luni din 2024, Simtel s-a concentrat pe dezvoltarea unor proiecte de amploare, menite să extindă semnificativ capacităţile şi prezenţa companiei pe piaţa energiei regenerabile. Proiectele aflate în lucru din acest an sunt de cinci ori mai mari comparativ cu cele din 2023. Prin urmare, tranziţia Simtel în 2024 către un model de business adaptat proiectelor de amploare implică şi o ajustare a indicatorilor financiari, iar scăderea semnificativă înregistrată la nivelul profitului net reprezintă o etapă naturală determinată de această tranziţie. Proiectele au o dinamică diferită a implementării şi facturării, ceea ce înseamnă că încasarea veniturilor este realizată predominant în a doua parte a anului financiar, pe măsură ce proiectele sunt finalizate şi facturate către beneficiari. Această strategie permite companiei să abordeze proiecte de amploare, însă afectează temporar nivelul profitului pe parcursul implementării. Pe termen lung, această abordare strategică ne va permite să ne consolidăm poziţia pe piaţa energiei regenerabile şi va aduce valoare adăugată acţionarilor noştri”, spune Mihai Tudor, CEO şi membru executiv al Consiliului de Administraţie al Simtel Team.
La nivelul veniturilor operaţionale înregistrate de entităţile din cadrul grupului, Simtel Team S.A. a generat venituri operaţionale de 122,2 milioane de lei, GES Furnizare SRL – 33,6 milioane de lei, Simtel Moldova SRL – 6,5 milioane de lei, iar ANT Power Energy SRL – 6,5 milioane de lei.
În ceea ce priveşte stadiul proiectelor privind parcurile fotovoltaice proprii, în primele nouă luni din 2024, Simtel a achiziţionat două proiecte aflate în stadiul de gata de construcţie, Salonta şi Iacobeni. Parcul fotovoltaic din Salonta este deja implementat, iar pentru cel din Iacobeni, cu o capacitate instalată planificată de 5,38 MWp, compania este în proces de finalizare a lucrărilor.
În prezent, Simtel deţine şapte proiecte de parcuri fotovoltaice, care la momentul finalizării vor avea o putere instalată totală de peste 80 MWp şi vor genera anual o producţie de peste 108 GWh.
În paralel cu dezvoltarea de parcuri fotovoltaice proprii, Simtel a început şi dezvoltarea unui portofoliu de parcuri de stocare a energiei, prin care urmăreşte consolidarea poziţiei în domeniul energiei regenerabile, aceste parcuri reprezentând un element esenţial în tranziţia către un sistem energetic sustenabil şi eficient.
Comparativ cu primul semestru din 2024, când compania deţinea patru parcuri de stocare a energiei, la 30 septembrie 2024, Simtel deţinea cinci astfel de parcuri cu o capacitate totală de stocare de aproximativ 200 MWh. Compania estimează că o parte dintre acestea vor fi implementate în a doua parte a anului 2025, iar restul pe parcursul anului 2026.
În legătură cu activitatea de furnizare a energiei realizată prin GES Furnizare SRL, companie în care Simtel Team S.A. deţine o participaţie de 62%, aceasta se desfăşoară cu contractele deja securizate atât pentru achiziţie de energie, cât şi pentru furnizare pentru anul 2024. Astfel, estimarea companiei pentru închiderea de an indică o cifră de afaceri de peste 60 milioane lei. În 2025, GES vizează dublarea volumului de energie furnizat.
În ceea ce priveşte Bugetul de Venituri şi Cheltuieli pentru 2024, deşi realizarea acestuia se apropie de obiectivele stabilite, anumite aspecte logistice şi de implementare au avut un impact asupra încasărilor planificate pentru T4/2024.
„Mai exact, o serie de proiecte majore, aflate în diferite etape de implementare, au fost afectate de întârzieri neprevăzute în procesul de implementare din motive independente de companie – spre exemplu livrarea unor componente critice pentru zona de conectare la reţea – cu impact în etapele de facturare şi încasare, iar plăţile aferente acestora se vor realiza în primul trimestru al anului 2025. Aceste decalaje nu reflectă o problemă de performanţă operaţională, ci sunt o consecinţă a ritmului specific de execuţie pentru proiectele de amploare, pe care compania le gestionează odată cu extinderea activităţilor sale”, transmite compania.
Având în vedere acest context şi reconfigurarea momentului încasărilor, Simtel estimează pentru 2024 o creştere a cifrei de afaceri de 23% la nivel consolidat faţă de anul anterior, ceea ce se va reflecta în realizarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru acest an într-o proporţie de 91% faţă de estimările iniţiale.
„Chiar şi cu aceste ajustări, performanţa financiară aferentă anului 2024 va fi una solidă şi reflectă fundamentul puternic creat pentru o creştere accelerată în 2025. Nivelul comenzilor de vânzare înregistrat în 2024 este la un maxim istoric şi estimăm că până la sfârşitul anului se va adăuga un volum semnificativ de noi comenzi. Aceste decalaje temporare reflectă tranziţia strategică prin care trece Simtel în 2024, oferindu-ne baza necesară pentru o creştere accelerată în anul următor”, adaugă Mihai Tudor.
În plus, compania precizează că primele nouă luni ale anului au reprezentat pentru Simtel o perioadă de învăţare şi ajustare a modelului său de operare, având în vedere specificul proiectelor de dimensiuni mai mari, de peste 25 MWp, care implică o dinamică diferită.
„În acest context, compania a reconfigurat atât echipa de management, cât şi cea tehnică, care au trebuit să înveţe şi să se adapteze la noi provocări şi cerinţe. Ca urmare a acestor măsuri, în prezent, echipele din cadrul companiei sunt pregătite şi capabile să abordeze proiecte de dimensiuni mari, fără a întâmpina limitări semnificative. Această dinamică a proiectelor mari va continua până în 2050, oferind perspective solide pe termen lung. Totodată, începând cu anul 2025, obiectivul conducerii este ca Simtel să activeze şi pe pieţele internaţionale”, se arată în raportul financiar.
Simtel Team este evaluată de investitori la 350,2 mil. lei şi cei mai mari acţionari sunt Iulian Nedea (23,44%), Sergiu Bazarciuc (23,22%) şi Radu Vilău (23,2%). Acţiunile SMTL se tranzacţionează în urcare cu 3,5% de la începutul anului, pe fondul unor tranzacţii de 92 mil. lei, arată datele BVB.