Compania de inginerie şi tehnologie Simtel Team (simbol bursier SMTL), lider naţional în domeniul energiei regenerabile, şi-a informat joi acţionarii cu privire la semnarea de către societate a unui contract de credit cu Banca Transilvania (TLV), a cărui valoare depăşeşte 10% din venitul aferent ultimelor situaţii financiare anuale.
Contractul presupune un credit de investiţii de 16 mil. euro (echivalentul a aproape 80 mil. lei) pentru proiectul Giurgiu, respectiv un credit punte de 60,6 mil. lei, deci o sumă totală de circa 141 mil. lei pentru centrala electrică fotovoltaică, potrivit unui raport publicat astăzi la BVB.
Durata este până în septembrie 2035 pentru creditorul de investiţii şi până în martie 2026 pentru creditul punte.
„Finanţarea, împreună cu componenta Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi contribuţia proprie a companiei, acoperă integral implementarea întregului proiect, care este deja realizat în proporţie de 80% şi a fost finanţat până în prezent din resursele proprii ale companiei”, reiese din raport.
Odată finalizat, parcul fotovoltaic de la Giurgiu va avea o putere instalată de 52 MWp şi o producţie anuală estimată de 69 GWh. În prezent, Simtel deţine alte şapte proiecte de parcuri fotovoltaice: trei finalizate – la Pleşoiu, Salonta şi Iacobeni — şi patru aflate în diverse stadii de construcţie sau autorizare – la Anina, Ianca, Mangalia şi Moviliţa – cu finalizarea acestora estimată până la mijlocul anului 2026.
La momentul finalizării, cele opt parcuri fotovoltaice ale Simtel vor însuma o putere instalată totală de peste 83 MWp şi vor genera anual peste 111 GWh de energie electrică verde.
Emitentul a înregistrat anul trecut un profit net de 36,7 mil. lei, în urcare cu 35% prin comparaţie cu 2023. Cifra de afaceri a ajuns la 354,3 mil. lei, plus 19%.
Din acţionariat fac parte fondatorii Iulian Nedea (21,3%), Sergiu Bazarciuc (21,1%) şi Radu Vilău (21,08%). Titlurile SMTL sunt pe minus cu 15% în ultimul an, la o capitalizare de 372 mil. lei. Dinamica din 2025 constă într-un avans de 16%.