Burse - Fonduri mutuale

Bursa stagnează când economia duduie. De ce s-au decuplat investitorii de la veştile bune?

Bursa stagnează când economia duduie. De ce s-au...

Autor: Roxana Pricop

30.05.2014, 00:07 1587

Investitorii de pe bursă au avut puţine motive de bucurie în acest an. Indicele BET, princi­pala referinţă a bursei de la Bucureşti, ce redă evoluţia celor mai lichide zece companii listate, are un plus de 0,96% faţă de începutul anului. Evoluţia bursei este sub cea a pieţelor de frontieră care au crescut cu 13% în acest an.

Mai mult, indicele BET-C, al tuturor companiilor listate, este pe minus cu 2,65% de la începutul anului, iar indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri şi al Fondului Proprietatea, a pier­dut aproape 10%.

Aceste evoluţii au avut loc într-un context în care economia a afişat un plus de 3,8% în primul trimestru, cel mai ridicat din Europa, agenţia de rating S&P a reinclus România în categoria ţărilor recomandate investiţiilor.

Veştile bune din economie au mişcat însă cursul valutar, leul reuşind să se aprecieze în acest an până la un nivel de 4,39 pentru un euro, aproape de minimul ultimelor zece luni.

„Atât creşterea economică, cât şi promovarea de către agenţia de rating S&P – singura care încă menţinea România la statut de junk – sunt evoluţii care au devenit previzibile încă din trimestrul patru al anului trecut. Piaţa, investitorii, reacţionează cu anticipaţie – din acest motiv şi consider că reacţia pieţei la evoluţiile macroeconomice din primul trimestru al lui 2014 trebuie căutată în a doua jumătate a anului 2013, perioadă în care bursa de la Bucureşti a mers foarte bine, cu randamente mult peste cele ale pieţelor de frontieră din regiune“, a spus analistul Dan Rusu, şeful departamentului de cercetare din cadrul firmei de brokeraj BT Securities.

Indicele BET a crescut cu 20% în al doilea semestru al anului trecut, iar avansul pe întreg anul 2013 a urcat la 26,1%.

În opinia analistului Bogdan Gherghe, de la firma de brokeraj Tradeville, „primele cinci luni din 2014 au fost o perioadă de consolidare. BET este momentan pe un plus 1% faţă de finalul anului 2013, cu observaţia că dividendele oferite de unele dintre companii au fost excepţional de atractive“.

Comparând bursa de la Bucureşti cu restul pieţelor de frontieră, rezultă o subperformanţă a indicelui BET faţă de indicele MSCI al tuturor pieţelor de frontieră, care a crescut cu 13% în acest an. Faţă de pieţele de frontieră din regiunea Europei Centrale şi de Est, evoluţia indicelui BET este în linie cu acestea. Nici comparaţia cu bursele mature din Vest nu pune bursa de la Bucureşti într-o lumină prea bună. Bursele americane şi cea germană au bătut maxime istorice în ultimele zile.

„Doi factori au contribuit la subperformanţa bursei româneşti în raport cu celelalte pieţe de frontieră: am avut un al doilea semestru în 2013 foarte dinamic, fapt care a sporit tentaţia de marcare a profiturilor începând din ianuarie.  Tendinţa a fost însă cu mult exacerbată de situaţia din Turcia şi mai ales de izbucnirea conflictului din Ucraina, tensiunile geopolitice punând presiune pe pieţele din regiune“, a mai spus analistul BT Securities.

El se aşteaptă ca odată cu deza­morsarea situaţiei din Ucraina, care se profilează deja, să aibă loc o revigorare a pieţelor de frontieră din întreaga regiune.

Impactul conflictului dintre Rusia şi Ucraina a fost vizibil şi la nivelul lichidităţii, care a scăzut cu 9% în acest an, până la sub 10 milioane de euro pe zi, deşi pieţele de frontieră raportează intrări importante de capital.

„Din cauza conflictului cu Ucraina, Rusia a avut parte de ieşiri mari de capital din partea investitorilor de retail. Pieţele emergente trec printr-o perioadă de ieşiri de capital, iar acest lucru afectează întreaga regiune a Europei de Est. Intrările de capital sunt în pieţele de frontieră“, a spus Tim Umberger, consultant senior la compania suedeză de investiţii East Capital, printre cei mai mari investitori străini pe bursa de la Bucureşti.

 

Semne bune din economie la care bursa a rămas rece

  • În primul trimestru economia a crescut cu 3,8% faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, ocupând primul loc în Europa la rata de creştere. Industria şi consumul au fost motoarele

  • Producţia industrială, care înseamnă 30% din PIB, a crescut în trim. I cu peste 10%

  • Cifra de afaceri în comerţul cu amănuntul (indicatorul de referinţă privind evoluţia consumului) a avansat cu aproape 10% (cu un salt însemnat în martie de aproape 14% comparativ cu aceeaşi lună a lui 2013)

  • Exporturile au crescut cu 12,9% în trim I, la valori exprimate în lei (10,1% la valori exprimate în euro)

  • Câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 5,5%, până la 1.706, comparativ cu luna martie a anului precedent.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO