♦ Croaţii plănuiesc să îl listeze curând şi la Bursa de la Bucureşti, aşa cum s-a întâmplat şi cu ETF-ul care urmăreşte indicele local BET-TRN.
InterCapital Asset Management, cel mai mare administrator independent de investiţii din Croaţia, a listat la începutul acestei luni pe Bursa de la Zagreb ETF-ul 7GROM, un fond tranzacţionabil cu obligaţiuni guvernamentale româneşti pe 5 şi 10 ani. Croaţii plănuiesc să îl listeze curând şi la Bursa de Valori Bucureşti.
„De ce RO Gov Bond ETF? Ei bine, dacă verificaţi spreadul RO la 10 ani în EUR, în prezent acesta este de aproximativ 300 de puncte de bază. Pentru comparaţie, în Croaţia este în jur de 100 bps, iar în Slovenia este chiar mai puţin!“, a scris Danijel Delac, CEO al InterCapital Securities, parte a InterCapital AM, pe profilul său de LinkedIn.