♦ Proiectul Tarniţa a fost lăsat în afara evaluării, „întrucât proiectul încă nu are suficientă vizibilitate privind fezabilitatea, CapEx-ul, finanţarea, mecanismele de sprijin şi decizia finală de investiţie“.
Casa de brokeraj Swiss Capital consideră că Hidroelectrica (H2O) se tranzacţionează la un multiplu EV/EBITDA supraevaluat faţă de austriecii de la Verbund, cel mai apropiat reper european, şi a stabilit un preţ ţintă care, fără proiectele de investiţii ale companiei, ar implica o scădere de peste 40%.
ZF a solicitat Hidroelectrica un punct de vedere cu privire la planurile pentru a susţine crearea de valoare pentru acţionari în perioada următoare - de la ritmul de implementare a proiectelor de investiţii în regenerabile şi stocare, până la politica de dividende - astfel încât evoluţia fundamentelor companiei să răspundă acestui tip de evaluări din piaţă, şi îl va publica imediat ce compania de stat va răspunde. Până la închiderea ediţiei din 16 iulie compania nu a transmis ZF un punct de vedere.