♦ Cei 4,6 milioane de plătitori au virat în iunie 2026 contribuţii brute de 2,06 miliarde de lei, faţă de 1,93 miliarde de lei în urmă cu un an, iar contribuţia medie a urcat de la 431 la 447 de lei pe participant. Motorul este creşterea salariilor şi cota de 4,75% din venitul brut, majorată în 2024 de la 3,75%, la care se adaugă randamentele portofoliilor, dominate de titluri de stat.
Fondurile Pilon II aveau în iunie 2026 un număr record de 8,54 milioane de participanţi, dar doar 4,6 milioane au avut contribuţii virate în conturi în luna respectivă, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), restul fiind fără venituri salariale sau în afara pieţei muncii.
Concret, în iunie 2026 au fost virate contribuţii - aferente veniturilor din aprilie - pentru 4.598.130 de participanţi, în timp ce pentru 3.922.752 de persoane nu a intrat niciun leu în cont. Ponderea celor fără contribuţii în luna respectivă a fost de 45,9% din total, iar media ultimelor 12 luni arată aceeaşi imagine: aproximativ 54% dintre participanţi alimentează efectiv sistemul de la o lună la alta. Diferenţa ţine de arhitectura Pilonului II. Calitatea de participant, odată dobândită, se păstrează până la pensionare sau până la plata activului, indiferent dacă persoana mai lucrează sau nu în România. Cine a intrat în sistem după lansarea din 2008 - obligatoriu pentru cei sub 35 de ani la angajare, opţional pentru cei între 35 şi 45 de ani - rămâne în evidenţe. Astfel, numărul total de participanţi creşte mecanic, cu fiecare generaţie de tineri angajaţi: plus 160.000 de persoane doar în ultimul an, de la 8,38 milioane în iunie 2025. Baza de plătitori depinde însă de piaţa muncii din fiecare lună.