Retailerul online de mobilă şi decoraţiuni Vivre Deco, care are două emisiuni de obligaţiuni listate la Bursa de Valori Bucureşti şi care în iulie a depus la Tribunalul Bucureşti planul de reorganizare, a anunţat vineri seară deţinătorii de obligaţiuni că Instanţa a aprobat planul de reorganizare.
Vivre Deco este prima companie cu obligaţiuni de la BVB care a eşuat în a-şi plăti datoriile din cauza problemelor financiare. Compania a intrat în insolvenţă la propria cerere după ce Tribunalul Bucureşti a admis, pe 6 martie, cererea formulate de debitoare. Planul de reorganizare, aprobat de acţionari la propunerea administratorului special, a fost depus în iulie.
„Au început să fie audiate persoane care au lucrat la Vivre Deco. Sper să se soluţioneze dosarul într-un termen rezonabil şi în mod corect“, a spus Cristian Duţescu, avocat specializat în Dreptul pieţei de capital şi care reprezintă un grup de obligatari Vivre Deco, pentru ZF la jumătatea lunii septembrie.
La BVB, cele două emisiuni de bonduri se tranzacţionează la 3% (VIV25E) şi la 0,58% (VIV26E) din valoarea lor iniţială, arată datele BVB.